Cioyka

Am tot ce imi trebuie pana in Laptarie… fularul calduros si castile in urechi pentru un drum de 20 de minute cel mult… e perfect asa…fara sa auzi zgomotul strazii, ceea ce se intampla in jurul tau pare a fi un lung sir de fotografii… in alb negru din cand in cand cu portocaliu de la becurile rare care lumineaza strada Paleologu…ca de altfel toate strazile din Bucuresti, gandesc… Doar cladirea de birouri din capatul strazii, care acopera Biserica Armeneasca, e colorata… omul din fata mea a scos la plimbare un imens dulau care ii ajunge pana la brau… in intunericul strazii pare o motocicleta cu atas… mai bine nu-l mai scotea! sau nu in drumul meu…toti cainii vagabonzi din curtea casei vechi de vis-a-vis au iesit la atac…iar eu am incremenit pe trotuar… dupa o dubla traversare, inainte si inapoi, incrucisare de priviri cu dulaul negru pe care putin il durea prezenta mea, trec …in spatele meu harmalaia continua. Injur in gand aceasta capitala europeana … si toate doamnele sensibile care tipa pentru protectia animalelor. Luati-le acasa, fratilor! … In fata mea la semafor, tipa doi ciorapi de plasa infipti bine in niste pantofi de lac cu toc cui… Ridic privirea…obrazul care iese din palton pare destul de finut… parca de abia iesit dintr-un birou… ciorapii cer insa altceva! si in nici un caz nu piata Rosetti ora 19.30… ma rog…fiecare isi poarta ciorapii cum si cand doreste … zambesc…in casti canta Aerosmith-sweet emotion! In magazinul de pe celalalt trotuar ma privesc niste rochii…UAU! daca era deschis magazinul… langa magazin, o umflatura parca crescuta din asfalt se ghemuieste si mai mult…paltonul vechi si albastru si carpele din cap ascund cine stie ce poveste de viata trista si neagra… cartoanele galbene pe care sta nu tin departe asfaltul rece si mai ales vantul de la noapte… la cativa metri magazinul geme de haine pline de caldura…Urc treptele din fata Nationalului…in intunericul ala care imi place atat de mult pentru ca incep sa simt aerul din Laptarie… Doamna din lift impleteste niste ochiuri de lana…a terminat goblenul de asta vara, probabil. Ma intreb ce-o fi facut cu el… o fi agatat pe vreun perete sub sticla? Sus, totul e la fel ca in prima zi cand am urcat …eram studenta in primul an. Laura si Cata isi fac si ei aparitia si ne punem pe amintiri. La plecare coboram in lift cu o mamica tanara cu doi copii dupa ea… fusese cu ei in Laptarie… fain, foarte fain! Taxiul si acasa… Daca as fi avut aparatul cu mine, ati fi privit acum in loc sa cititi… ma rog… sa zicem ca si retina mea e buna…doar ea…

Cum v-am spus, m-am gandit la un experiment. Un experiment care sa ne invinga aceasta comoditate, aceasta placuta trandaveala in fata televizorului sau a calculatorului… Experimnetul dureaza trei luni, de pe 28 noiembrie pana pe 28 februarie si cuprinde urmatoarele activitati:

- 7 cluburi… la alegere, de preferinta cluburi in care nu am mai fost si scopul este (pe langa cel de a ne simti bine in grupul/grupurile noastre de prieteni) de a socializa cu oameni noi. Poate asa gasesc si eu clubul in care sa-mi faca placere sa merg constant.

- 7 filme noi…si nu vazute acasa ci in oras cu prietenii sau acasa la prieteni la seri de filme,

- 7 piese de teatru la care sa fie invitata cel putin o persoana pe care ceilalti nu o cunosc,

- 7 seri de activitati recreative - ma refer la iesiri la un bowling, un patinaj (cine poate ca tot se deschide un patinoar in Tineretului) sau seri de wist,

- 7 expozitii sau concerte ( cu acelasi scop… noi cu noi dar si oameni noi).

Daca va inscrieti si voi in acest minunat experiment, facem concurs dragilor si promit solemn ca ala de castiga (are cele mai multe activitati) primeste premiu! Chestia este ca fiecare (daca avem program separat sau in grupuri diferite) sa anunte inainte minunatul program artistic si sa descrie, dupa aceea, minunata experienta.

Poate parea ciudat sa facem experiment de petrecere a timpului liber dupa schema…dar stiti voi cum este vorba aia…pofta vine mancand.

Oricum, eu am de gand sa incerc  (marea cu degetul) . Experientele le veti gasi descrise pe blog sub titlul “Nopti albe in Bucuresti”.

Si acum astept comentariile rautacioase.

Dragilor, traim in Bucuresti, unde zilele libere ar trebui sa aiba nopti albe! Si nu la calculator ci in oras!

Dragii mei… cum stau eu asa si nu pot dormi de vreo doua saptamani (perioadele mele de insomnie) …ma gandesc (de obicei)…si gandidu-ma eu asa… si citind bloguri la 2 noaptea… am realizat ca blogul, mijloc de comunicare,  ne aduce mai aproape unii de altii dar, in acelasi timp… ne insingureaza. Si mi-am adus aminte  ce scriam odata pe un forum vechi… ca oricat de mult ai comunica in acest mod, intalnirile la un pahar de vorba cu  persoanele dragi nu pot fi inlocuite cu nicio comunicare virtuala…  Si raman la aceasta idee…  Daca ne-am intalni la fel de mult cat vorbim pe telefon sau pe net cred ca am fi mult mai fericiti (oare?)… dar asta inseamna sa renuntam la o anumita comoditate cu care ne-a obisnuit tehnologia. Iar eu chiar am de gand sa renunt la ea… si pentru asta mi-a venit ideea unui experiment…dar vi-l spun maine pentru ca acum chiar mi s-a facut somn!

Ele simt intodeauna…simt durerile, greutatile, zambetele, lacrimile, iubirile, dezamagirile, inaltimile si abisurile noastre…chiar daca sunt langa noi sau la kilometri distanta… le framanta intotdeauna soarta noastra, daca dimineata am mancat, daca la birou am avut prea multa treaba, daca ne-a fost frig seara in drum spre casa, daca am dormit bine, daca am visat urat… ele ne viseaza zane sau eroi si vor ca fericirea sa ne fie mancare, somn, aer… adorm si se trezesc gandidu-se la noi… si le este dor mereu…stiu totul chiar daca noi nu le spunem si uneori tac de dragul nostru chiar daca ar vrea spuna atat de multe…ele isi aduc aminte toate clipele noastre frumoasa sau rele…si trec prin ele mai puternic decat trec prin noi… ar vrea sa ne fie mereu scut si sa ne arate pasii pe care sa ii facem oricat mult am fi mers pana atunci…ele plang sau zambesc atunci cand noi plangem sau zambim…si se sacrifica in fiecare zi din existenta noastra pentru noi…iar noi cateodata uitam cate ne daruiesc pentru simplul motiv ca am ne-am nascut…pentru ca noi inca suntem copii iar ele…mame!

(pentru mama mea pe care o iubesc dar fata de care uit multe…in fiecare zi… LA MULTI ANI pentru ca maine este 17!)

- Spune-mi o poveste.

- Nu vreau, spuse fetita imbufnata

- Hai spune-mi tu mie o poveste in seara asta, se ruga mama. Tu nu vrei sa-mi spui niciodata povesti.

- Bine…

- Ce poveste imi spui?

- Povestea cu ciobe si cu cioika…

- Cine sunt ? intreba surprinsa mama

- Povestea cu copii aia…mama…!

- De unde-ai scos, mai? rase mama

- Din camasa! rase ascunzandu-si nasul in bluza

- Si?

- Nu mai stiu…

…………………………..

- Iti aduci aminte de povestea cu ciobe si cu cioika? intreba mama

- Nu! Cine-s astia??

- Imi tot povesteai tu de ei cand erai mica…tu stiai cine sunt…

Pauza de ganduri…

- Ah! Da, ciudat…ii uitasem… si cum era povestea…?

- Nu stiu cum era …niciodata nu ai spus cine sunt si de unde i-ai scos…te intrebam si imi raspundeai ca din camasa!

- Vorbesti serios? Rase amuzata…Da acum imi aduc aminte…Ciudat…Habar nu am cine sunt dar imi aduc aminte de ei…se tineau de mana…

Pauza de ganduri…

cu aceeasi stare… nu am chef de vorbe …doar de muzici

…cu stare de smooth jazz…

Dupa “Privighetoarea si Trandafirul”, sambata seara, in aceasta seara (adica pe 12…ca acum e deja 13) am fost pana in Laptarie la “Si caii se impusca, nu-i asa?”. Doua spectacole superbe, cu multe idei ce ajung indirect pana la spectator si cu o prezentare diferita. Primul m-a impresionat prin limbajul non-verbal dar plin de sunet si culoare, emotionante si atat de potrivite cu mesajul ce trebuia transmis. A doua mi-a placut pentru idee si pentru ca s-a desfasurat, intr-un fel,  in  cadrul sugerat de piesa… Dar, desi a fost foarte interesanta prezentarea si a fost foarte placut sa o vad pe Maia Morgenstern la cativa pasi de mine… totusi Laptaria nu este locul unde sa poti vedea o piesa in toate detaliile sale importante. Laptaria ramane pentru concerte si libertate. Teatrul ar trebui sa ramana sau sa ajunga acolo unde poate fi privit, ascultat si inteles chiar de la cel mai subtil ton sau colt de ochi.

Urmatorul spectacol pe care il vanez este “Lear”…

pentru ca nu pot sa exprim ceea ce simt!

“A nationwide review of child protection services has been launched after two men were found guilty of involvement in the death of a 17-month-old baby who suffered horrific injuries after being used as a “punchbag”.[...]

The abuse of the child, known in court as Baby P, was said to have taken place over eight months, during which time the boy was on the child protection register of Haringey - the same local authority that was found to have failed seriously in its duty of care to Victoria, who died eight years ago.”

“A postmortem examination revealed the boy had a broken back, eight fractured ribs, missing fingernails and toenails, multiple bruises and an injury to the inside of his mouth. He had also swallowed one of his own teeth. The court heard that his back had been broken by slamming him down over a bent knee or a bannister, which would have left him paralysed.”

Mai multe: http://www.guardian.co.uk/society/2008/nov/11/childprotection-ukcrime3

ASTAZI MI S-A FACUT DOR CU LINIUTA PUNCT SI SPATIU DE LA INCEPUT CARE INCEPUT CU SEMNUL INTREBARII INCEPUTUL NEINCEPUT CU ALINEAT SI SPATIU AL TUTUROR SPATIILOR GOALE CU SEMNUL EXCLAMARII CU LITERE MARI ACOPERITE DE UITARE IN PARANTEZE PLINE DE DORURI CU TREI PUNCTE SI DE LA CAPAT GANDUL CU ALINEAT MARE PENTRU VREMURILE CU TREI PUNCTE SUSPENDATE DE SPERANTA REGASIRII CU VIRGULA FORTEI DE SINE CU PUNCT SI DE LA CAPAT