banalitati

Intotdeauna mi-a placut orasul dimineata. Atunci cand cerul e inca destul de intunecat si cand luminile sunt inca aprinse in oras. Strazile sunt goale, nu exista trafic, mai vezi doar cate un om ratacit la o trecere de pietoni.  Diminetile cand inca treaza dar adormita te intorci de la o petrecere faina cu prieteni dragi, intr-un taxi care goneste pe sosea. Esti doar tu cu gandurile tale si cu drumul deschis care iti spune cum incepe ziua fara sa iti dai seama cum se va termina.  E totul in aer. Aerul de oras care de abia se trezeste. Si atunci parca iti vine sa iti amani tot somnul care te-a indemnat acasa si sa iesi la o cafea fierbinte si un corn cu ciocolata la o pravalie care de abia se deschide. Sa simt parfumul orasului ce mi-a ramas pe retina, din scena finala din As good as it gets. Doar o haina peste un pantalon casual, fara fard si mascara, fara aglomeratie, fara trafic, fara atitudini fortate, doar o dimineata simpla, in haine banale, la o cafea neagra, treaza intr-un oras care inca doarme. Naturalete matinala reconfortanta.

Ma duc sa dorm cateva ore si sa visez la lucruri simple.

femeile si greutatea

Ma gandesc la acest post de ceva vreme dar mereu am intarziat sa il scriu pentru ca e o chestiune destul de delicata.  Zilnic vad pe strada femei (e un termen generic, indiferent de varsta) care stiu sa isi puna in valoare exteriorul dar care isi neglijeaza interiorul. Femei care isi supravegheaza atent alimentatia, greutatea corporala dar care isi neglijeaza intelectul. Va intrebati cum imi dau seama? Le aud vorbind. Oare carei cereri se adreseaza?  Care este finalitatea, substanta, ideea de baza?  O fi cea de mobila?  Scuzati-ma daca par rea sau dura. Dar asa cum discutam cu cineva, cei care pun accentul doar pe exteriorul celorlalti si pe masurile acestui exterior sunt, de fapt, in cautarea unei mobile. Doar mobila este apreciata numai pentru modul in care este lucrata si pentru masurile sale necesare locului destinat a fi pusa. In acest caz, ma intreb iar, ce se intampla cu cererea satisfacuta azi in momentul in care oferta sufera schimbari cauzate de imbatranire, boala, accidente? Probabil ca va interveni schimbarea cu o oferta mai tanara si mai in tendinte. E trist. E trist faptul ca multe femei uita sa existe ca persoane si e si mai trist ca sunt multi care nu le observa ca persoane. Asa cum mi-a spus un barbat care avea ceva creier : “nu poti iubi o persoana doar pentru fizicul ei pentru ca atunci ar insemna sa poti iubi un cuier”. Departe de mine gandul de a considera ca femeile ar trebui inceapa sa manance ca niste vaci. Nu! Dar poate ar trebui sa nu se mai lase influentate de tipare, sa puna accentul in mod egal si pe creier, sa isi dea seama de conformatia proprie, sa se intereseze de sanatate facand sport si mancand sanatos decat sa tina cure de slabire drastice. Poate asa nu as mai vedea si femei permanent stresate si cu tendinte (uneori e putin spus) de anorexie. E o boala grava si grea anorexia. Cand le spun unora, care au astfel de tendinte, sa aiba grija incep sa rada. Nu li se pare nimic ingrijorator ca ajung sa manance doua fire doua paie pe zi. Multe gandesc ca asa organismul slabeste consumand din resursele de grasime. Si ca in rest totul e ok. Ce se poate intampla? Nimic altceva decat dereglari hormonale, probleme ale aparatului digestiv, eliminari grave de calciu, magneziu si fier,  dereglari ale tiroidei si ale functiilor inimii, lipsa de vitamine ceea ce conduce la probleme de piele si in cazuri grave chiar infertilitate sau cresterea anormala a celulelor albe, ceea ce poate insemna pasi siguri spre leucemie. Refacerea organismului e grea. Nu e nimic de ras. Nu pot imbratisa curele de slabire care odata terminate nu isi prelungesc efectele ba chiar lasa organismul complet slabit. Cred intr-un mod de viata cat mai sanatos, cu sport, miscare in aer liber si regim alimentar echilibrat. Si mai ales in dezvoltarea personala a fiecareia ca unitate intre corp si creier. Poate asa am reusi ca si cererea sa se mai modifice.

PS: Ma bucur ca prietenele mele sunt si frumoase si destepte si m-as bucura si mai tare sa vad mai multe femei la fel. Si scuzati-ma va rog daca par ca incerc sa ma dau rotunda. Eu v-am mai spus, daca scriu mai rar, nu inseamna ca gandesc mai mult. Doar ma chinuie talentul. Mai treziti-ma din cand in cand!

azi si maine

Am stat astazi si m-am gandit (intr-un acces de egoism sau poate nu) ca daca maine nu as mai fi, oare cati oameni mi-ar duce dorul si ar dori sa-mi mai spuna doua vorbe. Oare pentru cati vreau sa fiu in viata pentru a nu-i face sa sufere. Si cui as duce eu dorul si in urma caruia as suferi daca nu ar mai fi. Repet exercitiul asta de mult timp, la intervale mai lungi sau mai scurte, de acum vreo 12 ani, de la moartea unei persoane dragi. Si mereu ma face sa realizez persoanele care conteaza pentru mine,  ca sunt invizibila pentru multi, poate importanta pentru altii si unii importanti pentru mine dintre cei multi. Eh… e cateodata deprimant, cateodata imbucurator dar intotdeauna iti aduce aminte de cei care iti sunt alaturi. As vrea sa mai stau de vorba cu anumiti oameni, sa mai am timp pentru cateva lucruri pe care vreau sa le transmit, sa le mai vad odata zambetul, privirea, sa-i mai pot imbratisa. Atunci nu am avut timp, rabdare, curaj sau chef. Acum, desi le am… nu mai pot. Mereu uitam sau ignoram lucrurile astea. Mereu exista un maine sau o data viitoare. Data viitoare voi avea timp, voi avea rabdare, voi avea curaj, voi avea chef. Voi repara ce am stricat azi. Iar cand acest maine nu mai exista realizam pe moment ca prezentul e tot ce conteaza. Pana data viitoare cand iar cadem in aceleasi greseli. Fara sa ne gandim ca sunt oameni care traiesc pentru acel maine pe care noi nu il vedem ca a fost un azi. Oameni care ar putea sa spuna stop la un moment dat. Si chiar si atunci exista un maine pe care il putem transforma in azi. Problema este ca vine un azi care nu se va mai transforma niciodata in maine.

ceva frumos

Am primit ceva frumos pe mail asa ca m-am gandit si la voi. Asta

Despre comunicare

Am ajuns sa consider blogul o modalitate sigura de a ne transforma in singuratici. Stam in fata unui monitor si alegem sa ne exprimam gandurile, frustrarile si chiar sentimentele pe aceste pagini virtuale. Cum spunea un prieten, e de ajuns sa citesti unele bloguri si sa iei la cunostinta de ceea ce s-a intamplat altor prieteni astfel incat nu mai este nevoie sa ii suni sau sa te intalnesti cu ei pentru a afla noutati din viata lor. Fiecare avem posibilitatea in acest moment, fara a fi nevoie de o intalnire, de un telefon, sa cunoastem ce se intampla cu ceilalti. Nu e nevoie sa socializezi, sa porti dialoguri. Eu citesc un blog la ora 9 si am aflat unele aspecte, celalalt imi citeste mie blogul la ora 12 si a aflat si el alte lucruri. Iata ca am transmis fara sa comunicam. Problema este ca se intampla sa crezi ca ceea ce ai transmis este si inteles sau ceea ce ai citit are o anumita semnificatie. Doua cuvinte acolo, o virgula mai la dreapta sau mai la stanga, trei puncte de suspensie si celalalt ar trebui sa priceapa ideea. De cele mai multe ori nu o pricepe. Daca oamenii s-ar fi inteles prin ganduri mai bine decat prin cuvinte, Dumnezeu ne-ar fi lasat sa fim muti. De aia exista cuvinte pentru a exprima ceea ce vrei sa exprimi pana la capat. Zilele trecute mi s-a intamplat sa am o aprinsa discutie in contradictoriu cu o prietena foarte draga pentru ca nici eu, nici ea, nu comunicasem in mod eficient, nu ne exprimasem toate ideile, folosisem si blogul ca mijloc (prost) de comunicare iar la telefon a iesit o harababura. Cand am inceput sa ne exprimam clar, cu toate cuvintele, fara pauze si puncte de suspensie am reusit sa ne intelegem. Nu ai cum sa intelegi si sa cunosti pe cineva, gandurile, sentimentele, senzatiile altei persoane dupa niste virgule, trei cuvinte mai ciudate, ton sau puncte de suspensie. De aia spun ca blogul ne indeparteaza pentru ca, pe de o parte  indeparteaza de la o comunicare normala pentru oameni si pentru ca poate denatura si crea neintelegeri prin imposibilitatea cunoasterii sensului si scopului celor postate. Nu sunt impotriva lui atat timp cat nu devine principala forma de expresie si de transmitere. Cat de greu poate fi sa folosesti toate cuvintele intr-o forma de dialog pentru a nu crea confuzii? Cat de greu poate fi sa dai un telefon sau sa iesi in oras la un dialog normal, cu toate cuvintele, cu toate tonurile si toate gesturile pentru a purta dialoguri normale prin care sa transmiti ceea ce vrei sa transmiti? Din trei puncte de suspensie scrise dupa trei cuvinte ciudate pe o pagina de blog nu cred ca trei persoane ajung la o concluzie identica. Si degeaba o fac eu acum pe lupul moralist pentru ca in viitor, probabil, o sa mai folosesc acele trei puncte de suspensie. Insa, nu vreau sa creada cineva ca imi place sa ma rezum sau ca pretind sa fiu inteleasa doar din ele asa cum nici eu nu pot intelege pe altii doar prin ele.

amintiri

mi-am cumparat astazi niste banane din piata. din pacate au fost lemnoase. probabil au fost culese prea verzi. si mi-am adus aminte de o intamplare din copilarie. era inainte de ‘89. aveam, cred, vreo 8-9 ani. era iarna si asteptam ca ai mei sa reuseasca sa imi aduca portocale si banane. si intr-adevar am primit pachetul cu portocale si banane asteptat. bananele erau verzi ca de obicei si trebuia sa mai astept sa se coaca. le-am invelit frumos si am asteptat…am asteptat…am asteptat. le-am asezat si pe calorifer. cu fiecare zi care trecea ma intristam pentru ca fructele nu vroiau sa se ingalbeneasca ci ramaneau verzi. in fiecare zi o intrebam pe mama cat oare o sa mai dureze. din pacate , nu s-au mai copt. au ramas verzi. fusesera culese mult prea devreme. a fost, cred, prima frustrare. prima ciuda si primul dinte de nervi pentru ca stiam ca e posibil sa nu mai mananc altele. atunci erau alte vremuri. ne bucuram pentru lucruri foarte mici.

Momente

Exista momente cand piciorul ar putea sa-ti alunece in cealalta parte, cand ai putea sa-ti pierzi echilibrul, sa te inconjoare bezna, sa simti raul, cand ai putea sa cazi si sa pierzi. Momente care ar putea dura secunde, minute, ore sau zile. Si atunci daca ai credinta si iubire, o mana pe care nu o vezi sa te opreasca, sa faca lumina si sa vezi ca esti pe marginea unui hau in care ai fi putut sa te prabusesti. Acele momente de intuneric, insa, trebuie memorate, scrise si inramate. Pastrate ele valoreaza foarte mult pentru ca iti vor aduce mereu aminte de linia subtire pe care puteai sa o treci si sa pierzi. Ele te vor face sa sti sa pasesti, sa vezi si sa asculti, sa pretuiesti si sa te bucuri.

Suntem in post si este perioada in care multe corpuri si multe suflete pot trece prin multe incercari. Cei care cred si care iubesc vor sarbatori Invierea cu mult mai multa bucurie cu fiecare incercare trecuta cu credinta si iubire. In fond, valoarea se vede numai prin teste si incercari asa cum nisipul o ia la vale iar piatra ramane.

E duminica si ma bucur azi pentru ca iubesc si cred.

diferente si egoism

Am spus-o de multe ori ca trebuie sa fim toleranti pentru ca suntem diferiti unii de altii. Deci si deciziile noastre sunt diferite. Mai mult, nimeni nu este perfect deci nimeni nu detine valorile absolute. O judecata presupune credinta celui care o face ca are superioritatea gandirii si valorilor. A judeca pe cineva dupa valorile pe care ti le-ai insusit este ca si cum le-ai declara universal valabile si ai sterge diferentele.Veti spune ca aceasta idee sterge orice notiune de valoare etalon si de principii. Nu. Exista valori imbratisate de societate, de anumite grupuri, valori impuse de biserica sau raspandite de credinta, valori prevazute de lege. Si exista valori imbratisate de mai multi indivizi fara ca acest lucru sa genereze decizii identice ale tuturor in toate aspectele. Fiecare dintre noi aveam libertatea de a alege  in functie de aspiratiile, gandurile, cunoasterea, credinta noastra. Alegerile pe care le-am facut ar putea fi respinse de ceilalti din aceleasi motive: aspiratiile, gandurile, cunoasterea, credinta. Iar acestea difera de la persoana la persoana.

Si iata ca, totusi, desi cunosc aceste diferente, judec si eu. De ce? Pentru ca la fel ca altii am si eu doza mea de egoism mai mare sau mai mica in functie de circumstante.

Important e sa ne dam seama si de diferente si de egoism si sa incercam sa intelegem. Am evita multe conficte si poate am zambi mai mult unii la altii.

respect

In profesia mea sunt nevoita sa ajung in locuri in care a trebuit sa asist la descrierile unor povesti de viata ai caror protagonisti se murdareau reciproc si imparteau semnele materiale ale acelei vietii dupa formule matematice, cu rautate si egoism in circ.  Am asistat la cateva asemenea scene si de fiecare data spectacolul mi s-a infatisat trist, urat mirositor si penibil. In incercarea de a-l murdari pe celalalt, multi nu realizeaza ca se murdaresc ei insisi. Atat timp cat arunci cu noroi sau il manevrezi, nu ai cum sa te pastrezi imaculat.  Cand cunosti si aplici notiuni ca:  politetea, decenta, moraliatea, ai anumite valori pe care ti le-ai insusit. Te respecti pe tine pentru ca decizi sa nu te murdaresti intrand in cocina si pentru ca te pastrezi la un anumit nivel si refuzi sa cobori sub el.

Ceea ce vreau sa spun este ca ar trebui sa fim mai exigenti cu noi insine in ceea ce priveste modul de comportament fata de cei din jur. Pentru ca diminuand nivelul calitativ de reactii ne diminuam valoarea. Ceea ce implica o desconsiderare a calitatii personale.

Respectul meu pentru cei care stiu sa se respecte respectandu-i pe ceilalti. (repetitia este intentionata)

Sa scriem

Scrie!  M-a indemnat cineva. Nu a sunat chiar asa (daca va suna in vreun fel) dar tot despre scriere era vorba. Imi plac cuvintele. Si imi place jocul lor. Sa le simt in varful creionului sau sub buricele degetelor atunci cand tastez. Sa le vad si sa le aranjez. Sa le simt ca poarta tot ceea ce gandesc si simt. Si parca atunci au povestea lor …fiecare cuvant cu a lui. La fel de mult imi place sa le citesc. Daca nu sunt ale mele, le descopar, le intorc, le adun sau le scad pana cand cred ca le aud povestea. Dar cand nu ai nevoie de hartie pentru a insirui sau citi cuvintele sunt momente faine. O jumatate de pas doar si e mai placut fara creion. Stiam ca asa e. Eh… e greu acum…sunt cam obosita si incercarea de a folosi cuvintele pentru a scrie despre ele nu stiu daca reuseste sa-mi cuprinda gandurile. Le voi scrie si voi continua sa le rostesc pana in momente in care alte jocuri imi vor gadila sinapsele. Acum scriu.