femeile si greutatea

Ma gandesc la acest post de ceva vreme dar mereu am intarziat sa il scriu pentru ca e o chestiune destul de delicata.  Zilnic vad pe strada femei (e un termen generic, indiferent de varsta) care stiu sa isi puna in valoare exteriorul dar care isi neglijeaza interiorul. Femei care isi supravegheaza atent alimentatia, greutatea corporala dar care isi neglijeaza intelectul. Va intrebati cum imi dau seama? Le aud vorbind. Oare carei cereri se adreseaza?  Care este finalitatea, substanta, ideea de baza?  O fi cea de mobila?  Scuzati-ma daca par rea sau dura. Dar asa cum discutam cu cineva, cei care pun accentul doar pe exteriorul celorlalti si pe masurile acestui exterior sunt, de fapt, in cautarea unei mobile. Doar mobila este apreciata numai pentru modul in care este lucrata si pentru masurile sale necesare locului destinat a fi pusa. In acest caz, ma intreb iar, ce se intampla cu cererea satisfacuta azi in momentul in care oferta sufera schimbari cauzate de imbatranire, boala, accidente? Probabil ca va interveni schimbarea cu o oferta mai tanara si mai in tendinte. E trist. E trist faptul ca multe femei uita sa existe ca persoane si e si mai trist ca sunt multi care nu le observa ca persoane. Asa cum mi-a spus un barbat care avea ceva creier : “nu poti iubi o persoana doar pentru fizicul ei pentru ca atunci ar insemna sa poti iubi un cuier”. Departe de mine gandul de a considera ca femeile ar trebui inceapa sa manance ca niste vaci. Nu! Dar poate ar trebui sa nu se mai lase influentate de tipare, sa puna accentul in mod egal si pe creier, sa isi dea seama de conformatia proprie, sa se intereseze de sanatate facand sport si mancand sanatos decat sa tina cure de slabire drastice. Poate asa nu as mai vedea si femei permanent stresate si cu tendinte (uneori e putin spus) de anorexie. E o boala grava si grea anorexia. Cand le spun unora, care au astfel de tendinte, sa aiba grija incep sa rada. Nu li se pare nimic ingrijorator ca ajung sa manance doua fire doua paie pe zi. Multe gandesc ca asa organismul slabeste consumand din resursele de grasime. Si ca in rest totul e ok. Ce se poate intampla? Nimic altceva decat dereglari hormonale, probleme ale aparatului digestiv, eliminari grave de calciu, magneziu si fier,  dereglari ale tiroidei si ale functiilor inimii, lipsa de vitamine ceea ce conduce la probleme de piele si in cazuri grave chiar infertilitate sau cresterea anormala a celulelor albe, ceea ce poate insemna pasi siguri spre leucemie. Refacerea organismului e grea. Nu e nimic de ras. Nu pot imbratisa curele de slabire care odata terminate nu isi prelungesc efectele ba chiar lasa organismul complet slabit. Cred intr-un mod de viata cat mai sanatos, cu sport, miscare in aer liber si regim alimentar echilibrat. Si mai ales in dezvoltarea personala a fiecareia ca unitate intre corp si creier. Poate asa am reusi ca si cererea sa se mai modifice.

PS: Ma bucur ca prietenele mele sunt si frumoase si destepte si m-as bucura si mai tare sa vad mai multe femei la fel. Si scuzati-ma va rog daca par ca incerc sa ma dau rotunda. Eu v-am mai spus, daca scriu mai rar, nu inseamna ca gandesc mai mult. Doar ma chinuie talentul. Mai treziti-ma din cand in cand!

azi si maine

Am stat astazi si m-am gandit (intr-un acces de egoism sau poate nu) ca daca maine nu as mai fi, oare cati oameni mi-ar duce dorul si ar dori sa-mi mai spuna doua vorbe. Oare pentru cati vreau sa fiu in viata pentru a nu-i face sa sufere. Si cui as duce eu dorul si in urma caruia as suferi daca nu ar mai fi. Repet exercitiul asta de mult timp, la intervale mai lungi sau mai scurte, de acum vreo 12 ani, de la moartea unei persoane dragi. Si mereu ma face sa realizez persoanele care conteaza pentru mine,  ca sunt invizibila pentru multi, poate importanta pentru altii si unii importanti pentru mine dintre cei multi. Eh… e cateodata deprimant, cateodata imbucurator dar intotdeauna iti aduce aminte de cei care iti sunt alaturi. As vrea sa mai stau de vorba cu anumiti oameni, sa mai am timp pentru cateva lucruri pe care vreau sa le transmit, sa le mai vad odata zambetul, privirea, sa-i mai pot imbratisa. Atunci nu am avut timp, rabdare, curaj sau chef. Acum, desi le am… nu mai pot. Mereu uitam sau ignoram lucrurile astea. Mereu exista un maine sau o data viitoare. Data viitoare voi avea timp, voi avea rabdare, voi avea curaj, voi avea chef. Voi repara ce am stricat azi. Iar cand acest maine nu mai exista realizam pe moment ca prezentul e tot ce conteaza. Pana data viitoare cand iar cadem in aceleasi greseli. Fara sa ne gandim ca sunt oameni care traiesc pentru acel maine pe care noi nu il vedem ca a fost un azi. Oameni care ar putea sa spuna stop la un moment dat. Si chiar si atunci exista un maine pe care il putem transforma in azi. Problema este ca vine un azi care nu se va mai transforma niciodata in maine.

ceva frumos

Am primit ceva frumos pe mail asa ca m-am gandit si la voi. Asta

ei la ei, noi la noi

Paul McCartney si Ringo Star au concertat la New York pentru sustinerea meditatiei transcedentale in scoli. Eu ma gandesc ca pana acolo, la noi aici ar fi cazul sa fie introduse in programa scolara pentru licee ore de indrumare personala si profesionala, notiuni (macar) generale de drept constitutional si institutii politice si drept civil, mai mult sport in conditii normale, istorie explicata si nu memorata si un sistem in care rolul principal sa il detina evolutia si dezvoltarea elevului privit in mod individual. Poate asa vom ne vom cunoaste drepturile si obligatiile, vom intelege sistemul, vom sti de unde venim si catre ce vrem sa evoluam. Si toate astea nu la o varsta cand reactia nu mai apare ci atunci cand suntem in plina formare. Responsabilitatea nu se naste din ignoranta.

vise

Trecu deasupra mea in zbor

o pasare albastra cu un dor

si ma gasira linistita

cu ochii ratacind pe-o stea si pleopa cam tivita

cu praf de ganduri duse.

“Vreo dorinta?”

“Sunt toate spuse

si intelese, promise multe lumini in noapte,

un zambet, suflet si senine soapte.”

“Cuvinte dara?”

“Sunt si ele scrise

si oricum a ta aripa

e mult prea fina si prea mica

sa poata duce-n aer vorbe pline de-atatea intelesuri.”

“Atunci mai stai? Te culca!

Ziua-i aproape, noaptea nu-i chiar lunga.”

“Acum sa dorm? Cand sunt usoara,

un pic portocalie si cu glas de vara?”

“Si-atunci ce vrei cu al meu zbor

sa-ti duc sau sa-ti aduc cu acest dor?”

“Esti prea firava sa ma iei cu tine

si nici sa imi aduci ce de departe vine.

Asa ca zboara fara grija pentru aceasta noapte

totul e alb si maine e aproape.”

zambesc si inchid incet din pleoape

visand esente inca neamestecate.

idei moleculare despre evenimente trecute

daca scriu mai rar nu inseamna ca gandesc mai mult. sau mai bine. nu. dar citesc toate revistele posibile si imposibile. si iata ca intr-o revista de succes am dat peste un articol foooarte interesant. despre gastronomia moleculara. ce inseamna asta? cum, nu stiti?! pai nu sunteti la curent dragilor (alternativ sau nu…). in cazul in care stiati deja…ce pot sa spun… la varsta mea ajung la curent mai greu! citez: “produsele pregatite dupa noua tehnologie nu sunt nici mai sanatoase, nici mult mai gustoase si nici mai ieftine…” deci, la capitolul finalitate, ne-am lamurit. ingredientele cica se numesc “texturi” si sunt niste prafuri create din fibre bio. bucataria asta a fost inventata de vreo 15 ani, la noi, insa a ajuns mai greu. specialitatea specialitatilor este folosirea azotului lichid in bucatarie. ca sa fim mai clari, ajungi sa mananci un fel de spume. ma rog, in acest moment cele doua bucatarii, aia veche si asta noua, sunt combinate. asa ca spumele sunt inca in minoritate. sincera sa fiu, as incerca asa ceva. nu am cum sa imi expun o parere pana nu incerc. nici ca ar fi bine, nici ca ar fi rau. in fond, mananci ce-ti place. doar ca suna asa de SF… iar noi traim in Romania. daca vreti sa cititi mai multe despre subiect, cautati revista “Forbes” numarul din 6 aprilie.

in alta ordine de idei, am calatorit cu trenul ziele trecute cand am fost pana la ai mei de Paste. nu am putut sa nu observ ca in gara din Bucuresti, pe monitoarele instalate sunt prezentate insistent clipuri de promovare pentru niste evenimente care au avut deja loc in martie sau chiar in februarie. stiam ca CFR-ul e ramas in urma dar chiar crede ca asa nu o sa ne dam seama?

PS:  v-am spus…nu inseamna ca gandesc mai mult. ideile luminate data viitoare

lazy

nu sunt fan byron, nu stiu nici un vers din melodiile lor, dar melodia asta (inregistrata de cata) de aseara chiar imi place. stiu e un cover…dar a sunat super fain, asa pentru gustul meu.

Later edit: pentru a nu ramane ignoranta, am ascultat melodiile primite pe mess. foarte interesant si placut urechilor mele.

Cea mai de sus frunza

A fost odata cel mai de sus boboc de frunza din varful celui mai inalt arbore de pe pamant. A crapat si s-a desfacut ca o frunza mica in lumina primaverii si a inceput sa creasca mangaiata de soarele cald si de vantul bland. Era sus, foarte sus deasupra tuturor celorlalte frunze, copaci sau oameni. Deasupra ei era cerul albastru si curgerea linistita a norilor albi. Si era fericita. Pana la ea ajungeau gandurile tuturor oamenilor de pe pamant. “Cat de rai si de superficiali sunt oamenii!” a gandit intr-o zi dupa ce auzise atat de multe. “Nu-i de mirare ca sunt muritori. Noi, frunzele, natura, traim vesnic departe de aceste micimi sufletesti. Ce poate fi mai frumos si mai pur decat sa daruiesti oxigen si sa traiesti aproape de cer?” Se simtea curata si zambea linistita. Nu se amesteca in toate discutiile celorlalte frunze pentru ca ii placea mai mult sa admire cerul si sa se gandeasca la destinatia norilor. Acolo sus incepuse sa se simta unica. Si intr-o zi chiar l-a auzit pe Dumnezeu. A fost o clipa de iluminare si de fericire maxima. Si imediat s-a intors catre surorile ei “Eu L-am auzit pe Dumnezeu!” “Si noi L-am auzit” au raspuns celelalte. “Da, dar eu, fiind mai sus, L-am auzit prima si cel mai clar! Eu sunt mai aproape de El decat oricine altcineva.” Dar soarele din ce in ce mai aprins al verii incepuse sa o arda. Aerul devenise din ce in ce mai fierbinte iar vantul nu o mai racorea. Deasupra ei nu era umbra. Oboseala isi facu aparitia iar primul strop de ploaie rece o bucura. Insa miile de stropi care ii urmara si vantul rece al toamnei ii slabira si mai mult puterile. Simti cum incet, incet se desprinde de trunchiul care ii daruia seva. O rafala de vant intr-o seara cu cer intunecat o smulse si o purta la voia intamplarii pana cand din inaltul cerului cazu rapusa si galbena de boala la picioarele unui copil. “Ce frunza frumoasa! O voi pastra in albumul meu alaturi de celalalte.” ” E o frunza ca toate celelalte.” spuse mama. “Ba nu. Poate ca aceasta frunza a fost cea mai de sus frunza din varful celui mai inalt arbore de pe pamant. Si poate ca L-a auzit pe Dumnezeu.” “Esti copil si naiv. Frunzele nu aud” “Pe Dumnezeu Il poate auzi oricine daca El vrea! O voi pastra intre filele cartii mele de povesti si asa stiu ca ea si povestea ei vor trai vesnic!”

HRISTOS A INVIAT!

niste flori de Florii

si doua rate plimbarete    (mai multa inspiratie nu am avut azi)

afara

La multi ani!

Sa aveti o duminca de Florii minunata. Eu o voi sarbatori in familie, la iarba verde. Cadoul e deja pregatit. Incepe Saptamana Patimilor. Sa aveti credinta, nadejde si dragoste. Si dupa, poate reusim sa ne strangem iar la un ou rosu, la un cozonac sau poate doar la un ceai. Ei lasa, ca mai vorbim pana atunci si va scot eu de urechi dintre patru pereti!:)

Fara legatura cu Floriile, Laura mi-a adus aminte de melodia asta de care uitasem si care imi place mult.