Vine potopul…cate unul mic in fiecare zi…si poate toate anunta unul mare. Ma gandesc sa ne facem o barcuta si s-o luam frumos la vale printre rauri si lacuri de acumulare formate…ce zici? Sa depasim linia orasului pana ajungem in locuri ale caror nume nu-l stim si sa le cunoastem incet incet pe toate. In sfarsit voi avea un motiv bun sa pregatesc “desaga cu merinde” care-mi coloreaza mintea si sa cumpar totusi o umbrela rezistenta…S-o luam de la capat, Noe! Vrei…?
Imbratisez orice eveniment important facut public. Incontestabil, e cel mai bun mod de a privi in fata ignoranta, intoleranta, rautatea, prostia si muuulte alte lucruri demne de atentie si tratament la natia asta fara de seaman. Si nu, nu sunt incisiva, nici disperata. Absolut senina. Ma cam sperie chestia asta.
“If you enter this world knowing you are loved and you leave this world knowing the same, then everything that happens in between can be dealt with.” (M.J.)
Walt Whitman. Eu i-as spune “Song of my Self”. True lesson…
4
Trippers and askers surround me,
People I meet, the effect upon me of my early life or the ward and
city I live in, or the nation,
The latest dates, discoveries, inventions, societies, authors old and new,
My dinner, dress, associates, looks, compliments, dues,
The real or fancied indifference of some man or woman I love,
The sickness of one of my folks or of myself, or ill-doing or loss
or lack of money, or depressions or exaltations,
Battles, the horrors of fratricidal war, the fever of doubtful news,
the fitful events;
These come to me days and nights and go from me again,
But they are not the Me myself.
Apart from the pulling and hauling stands what I am,
Stands amused, complacent, compassionating, idle, unitary,
Looks down, is erect, or bends an arm on an impalpable certain rest,
Looking with side-curved head curious what will come next,
Both in and out of the game and watching and wondering at it.
Backward I see in my own days where I sweated through fog with
linguists and contenders,
I have no mockings or arguments, I witness and wait.
5
(…)
And I know that the hand of God is the promise of my own,
And I know that the spirit of God is the brother of my own,
And that all the men ever born are also my brothers, and the women
my sisters and lovers,
And that a kelson of the creation is love,
And limitless are leaves stiff or drooping in the fields,
And brown ants in the little wells beneath them,
And mossy scabs of the worm fence, heap’d stones, elder, mullein and
poke-weed.
6
A child said What is the grass? fetching it to me with full hands;
How could I answer the child? I do not know what it is any more than he.
(…)
What do you think has become of the young and old men?
And what do you think has become of the women and children?
They are alive and well somewhere,
The smallest sprout shows there is really no death,
And if ever there was it led forward life, and does not wait at the
end to arrest it,
And ceas’d the moment life appear’d.
All goes onward and outward, nothing collapses,
And to die is different from what any one supposed, and luckier.
7
Has any one supposed it lucky to be born?
I hasten to inform him or her it is just as lucky to die, and I know it.
I pass death with the dying and birth with the new-wash’d babe, and
am not contain’d between my hat and boots,
And peruse manifold objects, no two alike and every one good,
The earth good and the stars good, and their adjuncts all good.
I am not an earth nor an adjunct of an earth,
I am the mate and companion of people, all just as immortal and
fathomless as myself,
(They do not know how immortal, but I know.)
Every kind for itself and its own, for me mine male and female,
For me those that have been boys and that love women,
For me the man that is proud and feels how it stings to be slighted,
For me the sweet-heart and the old maid, for me mothers and the
mothers of mothers,
For me lips that have smiled, eyes that have shed tears,
For me children and the begetters of children.
Undrape! you are not guilty to me, nor stale nor discarded,
I see through the broadcloth and gingham whether or no,
And am around, tenacious, acquisitive, tireless, and cannot be shaken away. [...]
FrenchMaria e o descoperire destul de recenta. Ea scrie frumos si creeaza frumos si de multe ori nu ma indur sa comentez la toate astea (nici nu stiu prea bine de ce). Dar ea ma invita la o leapsa despre citit si ma bucur ca o face!
1.Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecă?
Fowles, D.H. Lawence, Chuck Palahniuk, Somerset Maugham, Saramago.
2. Din ce carte ai mai multe exemplare?
Magicianul de Fowles…Am o varianta veche, cea pe care am citit-o acum ceva ani, si varianta noua de la Polirom doar sa fiu sigura ca am ce da mai departe la nepoti.
3.De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost îndragostit(ă) în secret?
Uff, greu…chiar nu cred ca am fost indragostita de un personaj…culmea, la cate fantasme au trecut prin capul meu…
4. Ce carte ai citit cel mai des?
Pe la 12-13 ani citeam Agatha Christie in prostie, si o reciteam in prostie. Ma blocasem p-acolo si nu mai stiam sa ies.
5.Care era cartea ta preferata la 10 ani?
Ciresarii…si La Medeleni.
6. Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
…Cred ca n-am citit carti proaste anul trecut. Au trecut pe langa.
7. Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
Eseu despre orbire - Saramago.
8. Dacă ar trebui sa obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
Nu oblig. Recomand poate (vezi cartile preferate).
9.Cine crezi că ar trebui să câştige Premiul Nobel pentru Literatură?
Nu am idee…ma bucura cand cineva pe care il respect castiga un premiu dar d-aci pana la “trebuie” e cale lunga. Cred ca omul ala ar trebuie sa schimbe ceva in ceilalti…
10.Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?
Nu am dorinte deosebite in sensul asta. Cum spuneam intr-o alta leapsa despre carti, imi ajunge imaginatia pentru a ma sugestiona vizual in privinta unei carti si filmele au tendinta sa-mi dea perceptiile peste cap.
11. Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un autor, o carte sau un personaj literar.
Nu imi mai aduc aminte exact actiunea visului, a fost unul bizar in timp ce citeam Jurnalul de Palahniuk. Am atipit pe plaja si s-au intamplat lucruri monstruoase in vis dar am revenit apoi la linisitea marii…
12. Care este cartea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
Hmm, imi vine in cap Ryu Murakami - Albastru pur, nemarginit. N-o fi fost asta cea mai putin culta, dar mie mi s-a parut intr-atat de …”degeaba” incat asa am incadrat-o.
13. Care este cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?
N-am prea citit carti dificile…poate doar manuale stufoase.
14. Preferi autori francezi sau ruşi?
Rusi, desi i-am citit prea putin, din pacate.
15. Shakespeare, Milton sau Chaucer?
Shakespeare.
16.Ce te deranjeaza cel mai mult in activitatea lecturii?
Ca imi obosesc sensibilosii mei ochi. Si ca sunt intr-atat de pretentioasa uneori incat am nevoie de cateva ore libere incat sa ma concentrez asupra cititului, altfel ma simt oarecum presata.
17.Care este romanul tau favorit?
Hmm… cred ca sunt doua spre trei…Dumnezeul lucrurilor marunte (Arundhati Roy!!!), Eseu despre orbire si Magicianul…in fiecare e altceva care m-a furat cu totul la momentul respectiv.
18.Scriitorul favorit?
Jose Saramago, care se incapataneaza sa nu lase pe nimeni inaintea lui.
19. Joci ceva?
Joc mima cu prietenii. Si Pharaoh cand am accese de omnipotenta.
20.Povestiri scurte, schitze?
Si asa si asa, faine sa fie.
21.Non- ficţiune?
Psihostuff. Sau jurnale.
22. Ce scriitor crezi că este supraevaluat?
Ooo, Coelho, Pascal Bruckner si-or mai fi cu siguranta…
23. Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
Una pe care n-am citit-o…si probabil nu doar una.
24. Si acum ce citeşti?
Pestera - Saramago. Daca-s flamanda, ce sa-i fac?!
O dau mai departe oricui ii place sa citeasca si sa scrie despre asta…vizez asa subtil niste persoane anume…ia sa va vad!
Nu cred in coincidente.
Cateodata am impresia ca e prea mult urat in lume si-mi vine sa plang.
Alteori am impresia ca e atata frumos in lume incat imi vine sa plang.
Uneori pur si simplu nu reusesc sa le cuprind pe amandoua.
Astazi mi-am spalat gandurile rele, dusmaniile si uraciunea. Si mi le-am iertat.
Pentru ca exista un astfel de om.
Saramago e realist. Ofera dusuri reci si bice dureroase peste ochi(i care vad stramb). Este amplu, bogat si plin ca forma de expresie. Are ceva din ritmul vietii: unele pagini curg mai greu, p-altele le prinzi din urma dupa ce au fugit de ceva timp din fata ochilor. Saramago e duios si bland si bun cu oamenii, iti lasa speranta uneori…Alteori e de-a dreptul neinduplecat. Desi construieste, tot el spulbera, si ma lasa in praful ala al daramaturilor obosita, speriata dar cumva, puternica. Nu ma satur de el. Si sunt convinsa ca Saramago vine la tine atunci cand il chemi. De la mine nu mai pleaca, asta e cert…
La ora 5 orasul e perfect. Se purifica totul, sunt sigura. Poate acum e momentul in care nu conteaza unde esti ci doar ca esti cu toata fiinta ta acolo. Pentru mine acum mai mult ca oricand. Lumina, aerul, toate sunt cu adevarat curate. Esti curat in fata ta. Si in fata celuilalt.
La ora asta trec pe langa toate si totusi toate sunt in mine. E mirosul de tei si prospetimea sublima a unui oras uneori perceput ca imbacsit si poluat. As vrea sa ma pot trezi in fiecare zi la 5 si sa cutreier prin cartier pana la 6, ca sa-mi amintesc ca poate calatoriile sunt iluzorii, ca si perceptiile si ca ceea ce conteaza cu adevarat e zgomotul de fond. Iar cand e liniste…e viata. In cuvinte sau noncuvinte vreau sa pastrez amintirea acestei stari de supraconstiinta sau preconstiinta, de simplitate si acuta lipsa de…nevoi. De verde nestingherit.
Pentru ca de cateva zile ii ador iar, ii ascult a nu stiu cata oara cu acelasi freamat in stomac ca prima oara, pentru ca e atata poezie si atata emotie in muzica lor, pentru ca Bertrand Cantat e genial, pentru ca se cheama ca obsesia mea muzica actuala sunt ei (incerc sa mi le monitorizez :P): (mai ales live)
Nu, nu, eu sunt socata si trebuie sa protestez! Da, socata, cu ochii mari iesiti din cap si zau ca juma de ora umblu ca melcu’. Si asta pentru ca m-a izbit vestea: Iris deschide concertul NIN la Peninsula. Iris. Poate nu ati inteles. O trupa antica, invechita, buna doar de diverse melancolii patetico-inutile. Iris, marea noastra legenda rock, ca orice legenda…hmmm, nu e autentica. Poate o plamadire a unor “rockeri”. Intre ghilimele ca imi inchipui ca niste rockeri isi dau seama cand o trupa nu e decat o adunatura de imitatii si retete preluate si deloc filtrate. Rockul clasic nu e rock repetitiv, parca. Cu idei putine si fixe. Sau…se pare ca e. Ma abtin de la a vorbi si despre “mascota” Cristi Minculescu.
Si da, ma scarbeste faptul ca asta e trupa reprezentativa, cand ar puteau fi altii pe scena aia. Si ma scarbeste si mai mult ca sunt multi cei care se inchina la Iris. Dar, deh, daca efectiv totul e cu susul in jos, de ce nu ar fi si asta?!