Lorelei

Atat am vrut sa revina netjunkie-ul la viata pentru ca aveam multe sireturi impletite in cap, tocma’ bune de facut funda aici, incat toate acum s-au incalcit fara seaman.

Am fost in vacanta. Doua, scurte si semnificative.

Am revazut Sibiul, si m-am simtit ca in alta tara. Oameni relaxati, primitori, flexibili, turisti, multi turisti colorati, un turn Babel al vorbelor, atat de relaxant pe alocuri. Si bineinteles Bufnita si The Gallery cu mancarurile lor incredibil de gustoase (recomand puiul milanez…as mai da o fuga doar pentru o portie) si Redalul cu cea mai buna kasekuchen de pe lume (hai, bine, poate nu cea mai buna…poate). Picturile lui Ruben Voican au plecat din Kulturkaffee din pacate, dar sunt sigura ca bucura ochi din case privilegiate. Am revazut cele doua biserici atat de diferite si atat de asemenatoare ca stare, atmosfera, cea ortodoxa si cea evanghelica, veche, cu mirosul sau usor prafuit si umbrele tuturor ce au pasit in ea in amarul asta de vreme. Ne-am sarbatorit timp de 4 zile pe stradute laturalnice cu case vechi si colorate, cu parfum de timp vesnic. Si mi-am dat seama pe deplin de substanta din care suntem facuti noi doi, si al nostru impreuna. De adancimile confortului real si ale nevoilor implinite. Am stat si am ascultat atenta linistea si pacea din mine, lipsa de ton imperativ si bucuria de a fi. Si n-as vrea sa uit senzatia aceea resimtita in plex, radiind. Fericirea.

A doua destinatie: Albena, Bulgaria. A.k.a. statiunea lor de familisti. Probabil un soi de Neptun. Am constatat ca toate laudele referitoare la eforturile bulgarilor nu au fost gratuite. La ei marea e curata, limpede, plaja intinsa si aerisita. Peste tot e curat si chiar daca lucrurile nu sunt perfecte, se vede ca incearca. Ca pretuiesc faptul ca ai ales sa vii acolo si ca nu se gandesc numai la cati bani scot pe seama ta. Si cred ca scot mult mai multi decat ai nostri cu mentalitatea asta. Ne-am plimbat ceva si cu toate astea am reusit sa ne rumenim nitel la soare si am reusit sa-mi potolesc setea de apa sarata. Am vazut Balchikul si vila reginei Maria, gradinile ratacitoare, unde as putea trai fericita pana la adanci batraneti. Piatra si mare, tot ce mi-as putea dori! In ultima zi am facut o plimbare pana la Cap Kaliakra care este spectaculos si splendid. In ciuda fricii mele de inaltime, perspectiva de acolo imi taie respiratia. La fel si briza care imi curata fiecare por, ma ciufuleste si ma ameteste. E minunata intinderea de natura, puritatea spatiului deschis in care ma simt ca un bob mic de mazare, mirat continuu de frumusetea inconjuratoare. Cireasa de pe tort a constat in multe si diverse portii de scoici gatite in toate felurile, cu toate tipurile de ingrediente si condimente, proaspete de la ferma de scoici Dalboka. M-as fi lasat amanet pentru tot restul verii in schimbul unei saltele si a multor castroane de scoici. Dar n-a fost sa fie…

Iata-ma-s intoarsa, tot cu dor de duca (la mine-i permanent se pare) si muzici prin mine.