Ca sulita-n coaste…
Mi se pare interesant ca Pastele ca sarbatoare se axeaza mai mult pe invierea lui Iisus decat pe moartea sa si pe ce a insemnat ea de fapt. Sau poate doar mie mi se pare mai important ca un om a admis propria moarte in virtutea invataturilor si a credintei sale. Dar asta desigur ca ar atrage dupa sine mai mult interesul si mai putin ignoranta…si probabil nicio biserica nu-si doreste cu adevarat asta. Si in plus cui i-ar mai arde sa manance atata?!
Trackback | RSS 2.0
Cred ca se axeaza mai degraba pe miracolul invierii. Moartea este un fenomen uman, destul de banal. Pe cand invierea este ceva deosebit, care atesta calitatea divina a progeniturii Domnului.
Ce e banal in a muri pt a lasa in urma atat de mult celorlalti? Si da, invierea e un miracol,dar de ce e nevoie de ele ca sa credem?
Mă gândeam oarecând la ceva asemănător: Miracol nu este atât Învierea (căci nu are moartea putere asupra Celui fără de păcat), cât primirea Patimilor pentru noi, mai cu seamă de către Cel ce ştie prea bine câte parale facem…
Altfel, Biserica acordă o importanţă egală primirii morţii şi Învierii, însă, firesc, cea din urmă este însoţită de bucurie. Nu neapărat şi de excese culinare…
Poi asta zic…mai degraba sarbatorim un eveniment miraculos pozitiv (si mancam in cinstea lui) decat sa cugetam la cate au fost indurate pentru noi. Iar mie nu mi se pare ca Biserica acorda aceeasi importanta in momentul in care sarbatorile principale sunt Nasterea si Invierea, iar Vinerea Mare nici nu-i trecuta cu rosu, cruce, etc. in calendar.
De mâncat, majoritatea oamenilor mănâncă zilnic, dacă au posibilitatea. Asceţii sunt mai rari. Iar Vinerea Mare este tratată cu toată atenţia, însă, fiind zi aliturgică, are un tratament aparte.
Nu am mentionat nicaieri lipsa mancarii, pare-mi-se. Daca tu nu vezi nicio diferenta intre pregatirile de sarbatori in ceea ce priveste mancare si cele obisnuite, ok. Si aici nu vorbim de exceptii. Mie mi se pare o exagerare si o indepartare de la ce inseamna pana la urma sarbatoarea in sine.
Nu am zis ca nu e tratata deosebit Vinerea Mare, doar am contrazis afirmatia ca i s-ar acorda aceeasi importanta si atentie ca Invierii.
Hello lorelei,
Eu, un vizitator timid. Trec dar nu las întotdeauna mesaje. Fiindca mi-a placut aspectul site-ului, iar continutul mi-a spus ca pot afla una-alta, l-am adaugat la lista mea de vizite periodice.
De data aceasta fac o exceptie si scriu. Am sa-ti povestesc o intâmplare adevarata. Mie îmi plac povestile adevarate :-). Nu va fi tocmai scurta, asa încât imi cer scuze…
Din start mentionez… nu sunt dintre cei foarte religiosi. Am întrebari multimple asupra temei, ma apropiu cu teama si mirare de subiect…
dar cum n-am mentionat nicaieri nici macar pe blogul meu, in Vinerea mare am trait ceva absolut inedit.
Treceam pe traseul meu obisnuit, vacarmul strazii era acelasi ca de obicei. Oamenii erau mai agitati deoarece erau superocupati cu toate cumparaturile de Pasti. Totusi în acea zi, peste zgomotul general al strazii, am inceput sa sesizez ropotul unui mers cadentat, însotit de batai de toba. Nu mi-am întors capul gândindu-ma ca iar este vreun eveniment “circ” la Cluj. Nu trece mult timp si sunetul a devenit tot mai apropiat, iar la final l-am auzit chiar in spatele meu. Am întors capul si am ramas tablou, împietrita în mijlocul strazii. Erau vreo 20 - 30 de barbati îmbracati în straie romane, cu sandale de piele în picioare, fuste din lamele scurte de piele, cu cleme ce zorzaneau, caschete metalice în cap… asa cum vezi doar în filme. In mijlocul multimii, prins în catuse la mâini, era unul descult, îmbracat cu o ie de bumbac alb-murdar, lunga de trecea de genunchi, toata patata cu rosu… Parul slinos, negru lung îi încadra fata.
Nu stiu cum sa-ti spun, la o asemenea imagine, m-am trezit brusc ca dintr-un somn adânc. Ma uitam prostita la scena. Am realizat dintr-o data ce simteau oamenii aia din vechime, partasi fiind la astfel de scena.
Oastea s-a dus cam 50m mai incolo… brusc, din neant a ínceput sa se auda o muzica arhaica, cu tonuri orientale, chiar egiptene ici-colea… pur si simplu m-am simtit catapultata în trecut. Acolo la peste -2000 de ani distanta. Era veridic totul. M-a rascolit ingrozitor scena. N-am mai fost chiar cel care astepta sarbatoarea pentru traiul bun. Mi-au transmis un simtamint foarte puternic legat de scena Pastelui. Era vinerea Mare! peste 2 zile se sarbatorea trecerea de la moarte la viata. Moartea si viata… foarte tulburator!
Bine-ai ajuns aici, frenchmaria!Poate la anul se face si la Bucuresti un astfel de eveniment, poate ne mai trezim si ne dam seama ce sarbatorim de fapt…Intotdeauna, inca de cand eram mica, am fost impresionata in filmele despre viata lui Iisus tocmai de asta: de patimile indurate, acceptate. Asta-mi pare mai mare miracol decat Invierea, care pentru mine e mai mult o metafora. Nici eu nu mi-s religioasa iar pentru mine nu neaparat acolo e credinta.