Despre noi si despre fiecare in parte…
Am chef sa dezbat o situatie pe care o intalnesc de cand ma stiu si niciodata nu mi s-a parut corecta sau macar decenta. Acea expresie “stiu cum e, stiu prin ce treci, si eu…”. Din punctul meu de vedere, acesta e un exemplu tipic de “hai sa intram cu bocancii in sufletul tau”. Aparuta intr-un moment dificil, cand ori ai o problema majora pe cap, ori o pierdere, ori pur si simplu un eveniment care te da nitel cu cracii in sus. In astfel de momente se gasesc oameni care sa spuna cu certitudine ca stiu ce se intampla cu tine, fara a lua in calcul ca tu esti cu totul alt om, altfel echipat de natura, altfel configurat emotional si nu in ultimul timp cu o cu totul altfel de experienta. Pentru ca experientele noastre nu sunt niciodata identice. Si nici efectele lor. Si ar fi bine sa invatam asta. Iata ca nuu, nu putem sti niciodata cu exactitate ce simte celalalt. Oricata anxietate ne-ar produce acest lucru, e simplu, e vorba de alta persoana si de granitele ei emotionale. Putem fi doar destul de egoisti incat sa ne vedem propriile emotii in celalalt si sa nu le recunoastem ca fiind de fapt ale noastre. Sau putem face ceva total diferit: sa ne folosim empatia pentru a incerca sa ne imaginam care e suferinta acelui om, proprie si filtrata prin ale sale viscere, nu ale noastre, nu ale manualelor de psihologie, ci doar ale lui. Si cu siguranta putem sa ne centram si pe ce anume stim despre noi, sa stim ce simtim si prin ce trecem cat mai mult posibil.
Recunosc ca o mai comit si eu…ca mai rostesc asemenea cuvinte neghioabe. Dar m-am lecuit in a le crede.
Trackback | RSS 2.0
Eu mai intotdeauna m-am aflat in postura celui care trebuie sa gaseasca cuvintele potrivite pentru a alina suferinta celuilalt poate tocmai datorita puterii de a empatiza cu el. Si, dupa o vreme/varsta, observi cum iti recunosti emotiile in cei de langa tine, astfel ca tentatia de a spune “stiu, inteleg prin ce treci” este foarte mare. Pentru ca sentimentele sunt tot umane, nu sunt chiar straine de noi, iar experientele se aseamana de multe ori intre ele… si ti se pare ca il ajuti pe cel de langa tine spunandu-i ca nu e singurul care pateste asta si ca exista solutii out there care au mers si la altii. Dar, pe de alta parte, fiecare simte ca problema lui e unica, fara egal, asa ca o poti da usor in bara generalizand-o. Sunt atat de diverse reactiile oamenilor, ca de multe ori obosesc incercand sa gasesc cheia potrivita…
eu una cred ca cheia potrivita, daca exista vreuna general valabila, e sa lasi omul sa vorbeasca despre ceea ce il framanta. iti poti imagina prin ce trece, poti face legatura cu propria ta viata si e foarte normal si sa exprimi legaturile astea, dar ceea ce simte el atunci e unic si probabil nici el nu se va mai simti chiar la fel, pentru ca nuantele sunt infinite. intr-adevar, oamenii au nevoie sa stie ca nu sunt singuri, dar cred ca de multe ori o strangere de mana sau “sunt aici, alaturi de tine” functioneaza mai bine decat decentrarea de pe problema lui.
din ce spui, probabil tocmai experienta de a fi confidenta oamenilor din jurul tau te-a ajutat sa-ti dezvolti empatia si sa intelegi ce sa intampla cu ei. eu nu de cazul ata fericit vorbeam si de acela in care suferinta altuia devine prilej de “competitie”, de eu sunt mai cu mot sau cu mot cel putin la fel de mare. a, ti-au furat loganul? mie (insert expensive car brand here) cu tot cu scaune de martafoi aurit si mai stiu eu ce…
oricum postul asta nu a fost structurat cum trebuie, incercam sa ma refer mai mult la a respecta starea unui om asa cum este ea.