Lorelei

Loss

Lorelei — Mon, 04 Jan 2010 19:25:02 +0000

Lhasa a plecat. Nu mai e pe lumea asta. As zice ca nici n-a fost pe deplin. Sau ca de fapt, nu va pleca niciodata. Imi pare rau ca s-a oprit vocea aceea de nestins.

Despre ce e vorba in viata mea

Lorelei — Wed, 30 Dec 2009 21:58:55 +0000

Acest post nu este nici un bilant pentru 2009, nici vreo “rezolutie” de an nou. Este despre credinta mea. Despre speranta mea. Despre dorinta mea de a fi o fiica responsabila a Lumii. Las atat aici. It speaks for itself.

My special whismas carol…

Lorelei — Thu, 24 Dec 2009 23:06:05 +0000

Iubesc Craciunul. Mi s-a parut inca de mica ceva atat de magic si invaluit in dragoste incat Mosul nu a incetat nicio clipa sa existe. De Craciun rutina nu ma deranjeaza. Impodobitul bradului pe 24 in timp ce ascultam Hrusca si diverse colinde americane, sarmalele cu vin de la cina si misteriosul Mos care se strecoara cu diverse pentru diversi, toate indiferent de cine este in casa si ce este in pachete, mi se pare un moment de maxima apropiere de familia mea. A fost, ce-i drept, un Craciun special, candva dupa mutarea in casa in care locuim acum, cand am izbutit sa ne adunam. A fost si tata si frate-miu atunci. Am intins masa mare. Am jucat Monopoly in draci si pierdeam cu drag. Nici nu mai stiu ce am primit, total nesemnificativ oricum fata de starea aceea, care a fost imposibil de regasit apoi. Era bucurie si veselie, ma emotionam, dar nu eram cu totul acolo. Lipseau bucati. Mai intai temporar. Mai apoi definitiv.

Anul asta parca lucrurile s-au intamplat altfel. Sa fi fost oare petrecerea de Craciun cu cei mai tari si mai dragi prieteni din lumea asta mare? Sa fi fost seara de Carcassone si reluarea bunelor obiceiuri de board games cu fratiori, fie ei de suflet, in apropierea sarbatorilor? Sa fi fost seara asta? Bradutul perfect impodobit? Colindele sau vinul rosu? Cadourile? Sau timpul? Timpul bun cu ai mei, cu un film din copilarie care a sudat o punte poate cam subrezita…si care mi-a deschis ochii. Craciunul meu e cu cei dragi. Si cineva a fost mereu acolo. Mereu mama. Mama e cadoul meu de multi ani, primit over and over again. Si merita sa ma bucur de fiecare data.

merry eric clapton to me

Lorelei — Sat, 19 Dec 2009 21:35:40 +0000

Avem bilete la Eric Clapton. Nu-mi vine sa cred. Si incerc sa nu ma gandesc deloc la asta ca sa nu-mi fac asteptari. Sau sa sufar in ploaie (vezi Metallica, desi aia nu a fost tocma’ suferinta).

Si pentru ca nu ma gandesc la E.C. nu o sa pun piesa aia a lui care-mi place mie tare mult lately. Nu, deloc. Iluzii…

Dez-amagita.

Lorelei — Sun, 06 Dec 2009 20:40:38 +0000

Ma intrebam acum cateva zile in ca masura mai e cazul sa consider ca apartin acestei natiuni si culturi si in ce masura senzatia mea de strain e pe deplin justificata. Din pacate si fericire in acelasi timp, I’ve been answered. Nu, nu il plang pe base, dar imi vine sincer sa plang de starea in care ne aflam. Pavlov ne-ar exclude din categoria “cu creier” pentru ca la noi nici macar elementele simple de conditionare nu functioneaza. Ce conteaza pana la urma este ca am realizat ca nu am in comun cu romanii decat ce am in comun si cu ugandezii si congolezii si zimbabwenii fara discriminare. Ca nu avem criterii de discriminare intre acestea. This is it. As renunta la cetatenie dar nu o fac pentru ca am o mama romanca si un tata intrucatva roman. Dar asta e tot ce e roman in mine. Ma dezleg de inertia, victimizarea, incultura si ignoranta, rautatea si lipsa de valori care vor ramane aici.

Asa sunt eu

Lorelei — Tue, 01 Dec 2009 23:18:59 +0000

Sunt Laura si am 24 de ani. Vreau sa fac ceva pentru societatea in care traiesc, pentru ca imi place sa cred ca tine de mine ca lumea din jur sa fie mai buna si mai frumoasa. Cred ca toti avem parte de experiente diferite dar cred ca impartasirea lor ne poate apropia mai mult decat ne despart diferentele dintre noi. De aceea vreau si imi place sa ma implic in activitati care au ca scop integrarea sau prevenirea dicriminarii si a excluderii. Asa sunt eu.

Tu?

Pe 1 Decembrie este Ziua Mondială de Lupta Anti SIDA. Pe 10 Decembrie este Ziua Drepturilor Omului. În aceste zile te provocăm să ne spui cine eşti, cum eşti, şi ce vrei de la viaţă. Mai ales dacă eşti gay, lesbiană, bisexual(ă) sau transgender. Şi dacă tot te-ai apucat, spune-ne ce drepturi îţi lipsesc şi ce ai fi dispus să faci pentru a le vedea împlinite.

Cum ne poţi răspunde?

Pe net, prin comentarii aici.
La party-urile „Aşa sunt eu” care vor avea loc în Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Galaţi şi Timişoara.
Prin poştă la OP 34 CP 56, Bucureşti.

Răspunsurile vor fi aşezate unul lângă altul şi pe net dar şi într-o carte-portret care să exprime diversitatea lumii gay din România, iar cele mai interesante dintre ele vor fi premiate.

E putina Ro si-n mine…

Lorelei — Tue, 01 Dec 2009 22:21:02 +0000

Cred foarte mult ca una din incercarile majore ale dezvoltarii mele consta in asumarea identitatii nationale. De prea multe ori m-am simtit si ma simt straina in tara asta, uneori chiar rusinata de originea mea. Dar consider ca e important sa-mi integrez si aceasta ipostaza, cea de romanca. Cea care e alaturi de conationalii ei, de cei pe care ii considera cumva, nu stiu cum, frati. O parte din ei sunt romanii aia demni, de prin carti dar si de prin realitate, pe care i-am vazut rar, dar suficient cat sa stiu ca exista, cei care traiesc intr-un loc fara coca cola si alte tampenii, cei care-si culeg roadele de pe pamantul muncit de ei, cei care au mancat painea coapta de ei si-au trait dupa propriile lor reguli si legi, fara a le incalca p-ale altora. O alta parte din ei sunt cei care au murit la Revolutie sau si-au luat batai crunte si chiar fatale la Mineriade. O parte din ei sunt cei care nu s-au saturat in astia douazeci de ani sa croiasca lucruri civilizate, demne de oricare alt stat european. O alta parte din ei sunt cei care se informeaza si se responsabilizeaza civic, sunt aceia care stiu ca tine de ei ca lucrurile sa mearga mai bine. O parte din ei sunt cei care traiesc frumos, fara sa judece salariul mai mare sau masina mai scumpa a vecinului, ci se bucura de tot ceea ce ii inconjoara, fie ca e o posesie, fie ca nu. O alta parte din ei sunt cei care nu asteapta “zburatorul salvator” ci isi asuma zilnic rolul acesta in propria viata. Si nu in ultimul rand, o parte din ei, sunt cei ce spun adevarul, cei ce amendeaza ipocrizia, falsul, rautatea, meschinaria, prostia. Cu astia, ultimii, mi-au dat cateva lacrimi in seara asta, cu parere de rau, cu rusine fata de cei morti acum douazeci de ani si ai caror vinovati se afla inca necasapiti si in libertate. Astept cu nerabdare ziua votului…sa vad care mai e Romania…mai e si-a mea oare, mai sunt a ei oare?!

foto: Catalin Cristea

The greatest state: of flowing…

Lorelei — Sun, 29 Nov 2009 21:06:41 +0000

Proaspata. Cuminte. Prezenta. Materna. Copila. Efemera. Rezilienta. Curioasa. Disruptiva. Dulce. In talpi si-n crestet. Zvacninda. Fericita. Bucuroasa. Recunoscatoare. Universului si oamenilor-minuni.

Atotcuprinzator dar subtire…

Lorelei — Wed, 25 Nov 2009 19:48:33 +0000

Cum blogul meu iar si-a luat vacanta, intors fiind, ma gandesc sa-l reinaugurez. Si cum sa fac asta decat cu o mica retrospectiva a ultimelor saptamani:

- Pe 11 noiembrie am vrut sa revitalizez, macar virtual, un obicei din scoala primara. In Germania se serbeaza Sf. Martin in aceasta zi si copiii isi confectioneaza lampioane, le impodobesc si le aprind apoi colinda prin imprejurimi pentru a obtine dulciuri si alte nebunii. Pe vremuri, faceam asta colindand alte clase si lasandu-ne colindati si astfel ajungeam sa avem adevarate colectii de bomboane, dar adevarata placere era sa-ti prinzi singur manutele in manufactura unui obiect luminos. Apoi plecam cu cant la drum:

- Tot in perioada aceea, recent intoarsa de la Braila, as fi vrut sa scriu despre fascinatia mea pentru apa. Esenta este ca m-am dat cu bacul pe Dunare si dupa alte cateva experiente de acest gen, constat ca mi-ar placea mult sa petrec la un moment dat in viata un an pe apa…dar in nici un caz nu as merge in croaziere din acelea “entertained”. In schimb, un yacht mic care sa-mi faciliteze cateva momente de intimitate cu mediul meu preferat, ah, ah, ce-as mai aprecia.

- Asta nu mai e cu data ca e mai vaga si abstracta. Sunt intr-un moment bun in viata mea, si desi am fost norocoasa sa fiu de multe ori in momente bune asta parca dureaza de ceva vreme (acum sper sa nu-i treaca prin cap sa crape si sa ma paraseasca). Se aseaza toate frumos si le fac pe toate cu drag si ma trezesc si adorm zambind si parca-s personaj din siroposeniile americane. Dar la mine-i pe bune, zau. Stare de gratie prelungita.

- Am votat si voi mai vota, desi m-am lamurit ca romanii sunt complet degeaba si ca incep incet incet sa dispretuiesc din ce in ce mai mult tara asta, desi e dureros (nu tara, ca saraca nu are nicio vina, poate doar pe aceea de a fi prea inzestrata la unele capitole dar cu retard sever la altele).

p.s. la acest subpunct: Dear God. So far this year you have taken away my favourite dancer Michael Jackson, my favourite actor Patrick Swayze and my favourite singer Stephen Gately and my favourite actress Farah Fawcett. Just so you know, my favourite politician is Mircea Geoana. Regards.

- Vine Craciunul deci iar planific planuri planuitoare planuite cu multa atentie si rabdare. Am revazut Little Women care are o scena care pentru mine e chintesenta Craciunului : un pian, podoabe, colinde, si multa iubire. Anul asta sper sa gatesc eu porcul, ca tot m-am apucat de gatit ca modalitate de manifestare a afectiunii.

Daca mai erau liniute de pus, le-am uitat. So, bdi bdi bdi, that’s all folks!

I heart Lars von Trier

Lorelei — Mon, 09 Nov 2009 18:41:42 +0000

Eu cand aud Lars von Trier aud DURERE. Da, cu litere mari, extrema, scoasa la lumina, prezenta in fiecare celule, DURERE OMENEASCA. Mi-a placut tot ce am vazut de el, pentru ca e unic, suprinzator si atat, atat de autentic incat e pur si simplu viata. E aproape mai multa viata decat pot duce, viata amara, ca fierea, pe alocuri sarata ca plansul. Dupa cate filme d-ale lui am vazut am facut greseala sa cred ca sunt pregatita pentru orice, ca deja stiu cu ce sa mananca Herr von Trier. My bad. Antichrist. Nici nu stiu daca am cuvinte pentru asta, pentru ca un film despre trauma pe mine m-a lasat in usoara stare de soc. Nu e un film usor, e in mod evident pentru ahtiatii dupa simboluri si dinamica umana, fiind plin de “fructe psihanalitice” lasate la cules, dar deh, asa-i geniul cu pretentii de diva. Pe mine m-a lasat cu atat (exprimabil in cuvinte): cealalta fateta a monedei numita femeie: nu cea hranitoare, calda si iubitoare, ci cea agresiva si nascatoare de antichrist. o respingere a rolului maternitatii asociata mortii, deloc intamplator. Achtung, bitte!

P.S. As face o analiza mai aprofundata (de fapt am facut-o cumva in timp real) dar asta mi se pare tot spilul filmului, sa decriptezi pe limba ta un noian de limbi straine. Adaug insa o cronica faina, pe tema Antichristului.