I heart Lars von Trier
Eu cand aud Lars von Trier aud DURERE. Da, cu litere mari, extrema, scoasa la lumina, prezenta in fiecare celule, DURERE OMENEASCA. Mi-a placut tot ce am vazut de el, pentru ca e unic, suprinzator si atat, atat de autentic incat e pur si simplu viata. E aproape mai multa viata decat pot duce, viata amara, ca fierea, pe alocuri sarata ca plansul. Dupa cate filme d-ale lui am vazut am facut greseala sa cred ca sunt pregatita pentru orice, ca deja stiu cu ce sa mananca Herr von Trier. My bad. Antichrist. Nici nu stiu daca am cuvinte pentru asta, pentru ca un film despre trauma pe mine m-a lasat in usoara stare de soc. Nu e un film usor, e in mod evident pentru ahtiatii dupa simboluri si dinamica umana, fiind plin de “fructe psihanalitice” lasate la cules, dar deh, asa-i geniul cu pretentii de diva. Pe mine m-a lasat cu atat (exprimabil in cuvinte): cealalta fateta a monedei numita femeie: nu cea hranitoare, calda si iubitoare, ci cea agresiva si nascatoare de antichrist. o respingere a rolului maternitatii asociata mortii, deloc intamplator. Achtung, bitte!
P.S. As face o analiza mai aprofundata (de fapt am facut-o cumva in timp real) dar asta mi se pare tot spilul filmului, sa decriptezi pe limba ta un noian de limbi straine. Adaug insa o cronica faina, pe tema Antichristului.
Trackback | RSS 2.0
Asta am comentat acum vreo luna, cand am vazut si eu filmul: Prologul mi se pare impecabil, este o mostra de arta cinematografica in cel mai pur sens; m-as fi multumit numai cu el. Pentru a viziona si a incasa filmul iti trebuie un dispozitiv anti-soc. Si nu vorbesc de socul dat de imaginile mai dure, ci de incarcatura psihologica, religioasa, erotica, mistica. Iti intra in sistem si nu stii ce sa le faci dupa ce se termina filmul. Dupa ce auzi ca haosul domneste (intr-un mod hilar de-a dreptul) si incepi sa te simti si tu un antichrist, ce-ti ramane de facut? Loc prin care sa intre lumina nu am gasit in film, motiv pt care m-am enervat pe regizor. A creat un cosmar excelent facut care sa ne bantuie…
cosmarul creat de el, sunt convinsa, pentru unii este la o scara mai mare sau mai mica, viata adevarata. asta mi se pare presiunea majora a filmului. eu una sunt fermecata pe deplin de puterea umanitatii din filmele lui, cu specificarea ca lumina o gasesc la sfarsit, tot in mine.
De incercat, dar de inceput cu alte filme, am notat
perfect sintetizat!