Lorelei

Astazi am petrecut o dup-amiaza excelenta intr-un cotet, asa cum ii zicea Razvan Georgescu Cinema-ului Union. 4 documentare - limita. Parca pana acum nu prinsesem gustul acestui stil unic de film, dar acum iacata ca m-a captivat. Primul, To see if I’m smiling, e despre experienta razboiului traita de cateva femei din Israel, obligate la varsta de 18-19 ani sa-si “satisfaca” serviciul militar, timp de 2 ani. Extrem de realist si de transant, tratand un subiect deja clasic, prin perspectiva a ceea ce produce el de fapt: pierdere, durere, trauma. Subiectul a fost continuat si in al doilea documentar, de data asta realizat in Bosnia, Interrogation pe numele lui. O serie de interviuri cu oameni fara nume despre ce a reprezentat pentru ei razboiul. Oricat de prezent ar fi in oricate filme sau documentare, acest subiect nu mi se va parea perimat atata timp cat nimanui nu-i pasa inca de adevar.

Al treilea documentar, Diaryfilm: I was 12 in ‘56, despre revolutia din Budapesta din ‘56, a fost din punctul meu de vedere cel mai slab. Abordarea jurnalului unui pusti de doar 12 ani pe timpul acelei revolutii nu a fost din cele mai fericite, cu o muzica repetitiva si destul de nepotrivita din punctul meu de vedere. Drept pentru care am si adormit in unele momente.

Ultimul film, Testimony, a fost…hmm, dar mai bine mergeti voi, maine sa il vedeti, maine de la !4 la Cinema Union. Mie mi s-a parut ca are nevoie de atentie, cat mai multa atentie.

O lista completa a filmelor ce vor fi prezentate in cadrul festivalului One World pana pe 23 martie gasiti aici. Tot acolo si prezentari sumare ale filmelor precum si programul lor in zilele ce urmeaza. Mai trageti cu un ochi si la realitatea de dincolo de gard.

Si o tema muzicala in perfect acord cu ziua de azi…