Lorelei

 Iepuras, coconas, s-a suit peste imas,/ Si s-a dus, colo sus,/ Intr-o tufa s-a ascuns.

Nu stiu ce se mai intampla prin lume. Mai prind cate-un crampei de stire, ma mai isterizez la o oribila nedreptate, mai zburd prin doua site-uri si ma calmez. In loc sa butonez compulsiv telecomanda, deschid aceleasi, mereu aceleasi site-uri, blog-uri de spionat, descifrat, clipuri de hranit constiinta anemica si incapabila de a-mi mai traduce ce se intampla in mine, diverse uichipedii si tot asa. Ma trezesc dupa aceasta violenta rapire de sine si nu mai stiu nici ce e in capul meu. Imi dau seama ca am mai lustruit un colt de minte care inainte era pus pe treaba…acum l-am pus cu botul pe labe…si nu mai stie decat sa taca, un scurt circuit i-a luat piuitul. Si totul tace in mine, singura mea consolare e ca nu totul sta. Simt vartejuri, furtuni, curcubee, ceata, dar nu mai am cuvinte, cuvinte concrete care sa imi tina partea, care sa-mi traga cate un sut, care sa ma mai puna la treaba, care sa se mai intrebe. Banuiesc totusi ca aveam nevoie de o pauza, impusa de frica, confuzia, lipsa de incredere in ceea ce urmeaza, acum ca ce-i mai greu incepe. Ar fi mai usor daca as fi intr-un interminabil sir de camere, si pur si simplu ar trebui sa le strabat. Imi lipsesc delimitarile, usile care stabilesc stadiile depasite, lungimea drumului parcurs. Sunt putin desprinsa deci. De aceea nu mai stiu ce se intampla prin lume.

Dar Dulau, caine rau, l-a gonit din drumul sau,/Si-a plecat speriat,/ In cel codru-ntunecat…