Lorelei

Ramasesem datoare lui myke cu un raspuns la o intrebare: “Ai prefera sa pleci in alta tara sau ai ramane, indiferent de situatie?“Am tot amanat raspunsul gandindu-ma ca trebuie organizate cumva ideile din capul meu, dar cum deja am fost instigata de postul asta, simt nevoia sa scriu ce mi se zbate pe sub tample.

De cand eram mica vroiam sa plec din tara. Am tras-o pe mama de maneca de cateva ori dar din cauze diverse nu am izbutit sa ne luam zborul. Probabil ar fi fost mult mai usor atunci, probabil nu degeaba a ramas mereu ca o datorie fata de mine. Romania pentru mine nu e acasa. Si uneori chiar incerc. Nu ma recunosc in fetele triste, in criticile adanci, in scuipatul pe jos, in rautatea gratuita (pe care eu nu am mai intalnit-o nicaieri), in bolile pe care acest neam si le perpetueaza cu un masochism care ma depaseste pana si pe mine. Nu ma recunosc in neputinta de a evolua, de a merge mai departe, de a depasi primitivismul si cu atat mai putin in adormirea vesnica din care romanii se tot chinuie sa se trezeasca. Nu ma recunosc decat in foarte putine lucruri care sunt in tara asta, in mare parte natura si prietenii. Nu ma recunosc in atmosfera generala. In griul si durerea aduse la rang nobil… o tara in care sacrificiul de sine a devenit o obisnuinta si inca una foarte valorizata. Nu, merci. Eu nu. Eu vreau sa zic si sa mi se zica pardon pentru fiecare deranj produs. Vreau ton amabil si nu atitudinea unui om care iti face o favoare ca isi face treaba pentru care e platit. Vreau in jur oameni care stiu sa aleaga si sunt multumiti cu alegerile facute. Vreau oameni care-si fac treaba, nu stau 8 ore la serviciu. Stateam sa ma gandesc cu cata ardoare imi doresc copii, si nu, nu peste 10, 15 ani ci acum, in urmatorii ani. Dar nu mi-i doresc aici. Nu vreau sa li se arda scafarlia de niste asistente necalificate, nu vreau ca la niste simple perfuzii sa li se vare sange rece in vene din neatentie, nu vreau ca pe parcursul primilor ani de gradinita, scoala, sa stau sa corectez in permanenta greselile si potentialele traume induse de niste cadre cu nervi tociti si cu scarba de plansete si muci. (Daca credeti ca exagerez, duceti-va intr-o cresa) Da, sunt perfect constienta ca nici o tara nu e perfecta. Da, oamenii fac cam aceleasi lucruri peste tot. Dar au parte de alt sistem. Si chiar nu sunt naiva cand spun ca aceste lucruri difera. Si pentru mine schimba tot. Vreau o casa mai fericita, unde mai exista oameni care zambesc asa aiurea-n tramvai, unde mai exista oameni carora le place ceea ce fac si nu reprezinta nisa norocoasa a societatii, unde nu te infectezi cu toate bolile pamantului pentru ca te-ai dus la spital si unde profesorii sunt selectati mai riguros. Si astea exista cu adevarat, cu micile lor defecte, desigur, dar exista. si ca veni vorba, de plecat as pleca in Anglia. Da, cel mai urmarit neam din lume, au camere peste tot. Noroc ca nu-s paranoica.

Lucrurile se schimba, incet, probabil e inevitabil sa se schimbe. Da, exista oameni, romani in care cred si care imi mai dau speranta in zilele in care chiar imi vine sa fug mancand pamantul. Da, sunt multe lucruri pe care le-as putea face pentru tara asta (nu e ingamfare, cred ca fiecare ar putea face enorm pentru tara asta). Dar cred ca frustrarea va veni pe tava in fiecare zi, cred ca taranii, dobitocii, ignorantii si scarboseniile umane nu dispar usor, ba chiar, asemenea unui virus extrem de periculos, capata rezistenta la toate tipurile de tratament. Deocamdata nu imi gasesc rabdarea pentru asta. Deocamdata nu pot alege asta, cu tot optimismul de care sunt in stare. Deocamdata pot doar sa mai aman nitel alegerea.

Sunt constienta ca fiecare padure are uscaturile ei, ca fiecare neam are badaranii, incultii si medocrii ei, dar nu stiu cum naiba, la ei valorile mai reusesc sa se si ridice. Pentru mine asta conteaza. Probabil ca scarba pentru unii romani ma impiedica uneori sa fiu pe deplin realista. Sau curajoasa. Pentru mine comentariile din josul articolelor aparute pe site-urile ziarelor reprezinta o fresca destul de apropiata de realitate. Asta aud si in RATB si pe strada, deci imi permit sa spun ca sunt reprezentativi. La fel de reprezentativi cum sunt si personaje care ar trebui imbracate in camasi albe cu maneci lungi si nu sa apara in fiecare zi la televizor si sa aiba o popularitate nemaipomenita. Asta e problema din punctul meu de vedere. Boala trage la boala. Iar la noi boala e generalizata, incurajata si de multe ori platita bine.