Lorelei

 

Am descoperit trupa asta acum mai bine de un an la un concert Byron prin intermediul unui cover. Cover care mie mi-a sunat mai bine decat originalul si drept urmare nici n-am mai avut rabdarea sa mai ascult atunci vreo alta piesa. Cateva saptamani mai tarziu, Oliver canta A ton etoile pe scena din B52, un alt cover dupa aceeasi trupa. De data asta n-am mai ramas impasibila si am inceput sa ascult mai multisor Noir Desir (din categoria ‘ce se gaseste pe odc’) si am descoperit o energie fantastica, o voce extrem de profunda si tulburatoare si franceza dupa care pic in cur si daca sunt injurata in limba respectiva. O combinatie foarte faina din punctul meu de vedere. Traseul lor muzical a fost supus unei pauze considerabile in ultimii ani, Bertrand Cantat (solistul) ispasindu-si pedeapsa pentru uciderea prietenei sale pana in octombrie anul trecut. Si nu stiu de ce, citind despre cazul propriu zis, nu m-au apucat deloc pandaliile mele obisnuite si n-am nici un stres in a-i asculta, aprecia si respecta muzica. Ba chiar imi plac cu bule!

Iata si A ton etoile de la taticutii ei:

Comme elle vient

Tostaky

Lost (momentan preferata mea)

si un duet cu L. Cohen (sa mai zic cat sunt de incantata de combinatie?!):