Sinead’s Hand
via Femeia Simpla
Nu pot sa intreb decat atat: Cu ce drept se interzice o alianta, o iubire? Cu cata nesimtire? Credinta, moralitate?! Iluzii!
feel alive to the bone
Ieri, o zi minunata, pe deplin. Cu liniute, organizat, structurat ca altfel mi se imprastie ideile.
- Mi-am gasit cu siguranta un model de feminitate pura. Alexandrina Hristov e minunata si incredibil de frumoasa si in vocea ei tare si dulce parca-i numa’ seductie. Are o eleganta aparte, fara a fi prea serioasa sau “departe” asa cum percepeam eu candva eleganta, si o exprima perfect prin atitudine, infatisare, grai sau taceri. Iar cand canta se lasa cu frisoane intr-o incapere stramta si foarte aglomerata. Si muzica ei, si tablourile ei au un element comun: vantul, mai mult sau mai putin definit parca e undeva in toate, un vuiet surd.
- byron aseara. Nu pot sa nu scriu despre ei. Ei m-au umplut de zvacnire a sangelui, de prezenta si de lumina aseara, eram un luminis in mijloc de padure. Si nu stiu care e secretul din spatele energiei asteia transformatoare de mine, dar le sunt recunoascatoare, atat pentru muzica, cat si (mai ales) pentru versuri. Poezie pura, neintrerupta, si atat de plina si intreaga, incat m-am simtit si eu o poezie toata. Si misterul asta care sta in spatele alchimiei compozitiilor imi starneste uneori o curiozitate imensa. Alteori ma potolesc si imi dau seama ca nu conteaza cu adevarat, ca e acelasi lucru ca si cu “the meaning of life”. Il stim cu totii, doar ca il mai uitam. Fericirea a fost in mine aseara, de la un capat la celalalt al intunericimii, si o simteam si-n mine, si-n afara mea, ca un fel de ceata calda cu miros de piersici.
- Date concrete: picturile Alexandrinei sunt in continuare la ceainaria Carturesti zilele astea, so go check them out, iar byron a lansat album nou aseara, A kind of alchemy. Find it.
Foto: Catalin Cristea.
Promo Byron, partea enspemiisaptesute…
Nu, textul din casuta de commenturi tot nu se vede si tot trebuie dat click pe titlul postului ca sa poti posta un comentariu, dar sper sa se remedieze situatia. Daca nu, c’est la vie, sper sa ne obisnuim.
Despre Byron am mai tot scris si probabil ca o sa mai scriu, pentru ca sunt cativa din oamenii care ma tin de cateva sfori invizibile in tara asta si ma ajuta sa mai sper. Prin puterea exemplului sau al mesajului, printr-o voiosie a ritmului care pe mine ma innebuneste indiferent de cat e de urat afara si de frig in casa, si ma indeamna la zbantuiala libera. Ieri, au mai facut o chestie tacanita, si desi nu i-am putut vedea live, m-am bucurat sa-i vad in filmulet incercand sa anime un spatiu care mi se pare de prea multe ori fara viata, desi viata misuna prin el intruna. La metrou oamenii parca isi pierd zambetul si-si amintesc grijile si oboseala…si atat. Mi-ar fi placut sa topai ieri pe peronul de la universitate, dar o voi face cu siguranta vinerea vitoare, pe 23, in Silver Church, caci e lansare de album, sunt versuri noi de memorat si-alte vise de visat, deci hai!
Ameli(e)orata
Bantuie pe facebook aplicatii cu tot felul de previziuni si quote-uri. Au aparut si unele sunt dintr-un film foarte drag mie. Desi nu am breton, nici par sau ochi intunecati, m-am identificat profund cu un personaj cu nume diafan. Cu un suflet asa de fragil si puternic in acelasi timp incat fiecare replica a ei imi facea carnea sa palpite pe sub piele. M-a durut burta la filmul ala, cred ca si acum m-ar durea daca l-as revedea. Da, somatizez orice, oricat m-as exprima pe diferite alte cai. Am fost Amelie multa vreme inainte sa vad filmul, am fost Amelie si mai apoi, si mai sunt si acum putin din lucrurile nespuse sau spuse de filmul asta.
Si acum zambesc dulce-amar la multe din replicile lui.
Raymond Dufayel aka Glass Man: So that’s the one, there, the guy who raises his hand?
Amélie: Yes.
Raymond Dufayel aka Glass Man: Is she in love with him?
Amélie: Yes.
Raymond Dufayel aka Glass Man: The time has come for her to take some real risks.
Amélie: Well yes, she’s thinking about it. She’s thinking of a stratagem.
Raymond Dufayel aka Glass Man: Yes, she likes stratagems, doesn’t she?
Amélie: Yes.
Raymond Dufayel aka Glass Man: She’s a bit of a coward. That’s why I have trouble with her eyes.
Amélie: It’s better to help people than garden gnomes.
Hipolito (The Writer): We pass the time of the day to forget how time passes.
Amélie: I am nobody’s little weasel.
Narrator: Amelie has a strange feeling of absolute harmony. It’s a perfect moment. A soft light, a scent in the air, the quiet murmur of the city. A surge of love, an urge to help mankind overcomes her.
…and the one, truly, perfect one:
Sans toi, les émotions d’aujourd’hui ne seraient que la peau morte des émotions d’autrefois. Stii asta, nu?
P.S. Astia doi de mai intrati p-aci, va place tema noua?
just a brit wacko…
I love brits. And I love Green Wing. Funny as hell, aked a bit too. Just the way I like it. Cand ma fac mare, ma fac britanica si cresc copii morcovi. Am zis. Sau poate veverita. Ma fac.
Previews. Not spoilers.
Prilej de bucurie…si de o noua recomandare
Oamenii din jurul meu stiu bine cat de des mentionez numele de Adrian Nuta. Ii sunt recunoscatoare pentru multe lucruri, care de care mai diverse si personale. Unul dintre ele este ca indirect si in totala necunostinta de cauza mi-a insuflat increderea de a continua un drum care parea foarte utopic acum cativa ani si care acum e destul de aproape de concretizat. Altul ar fi ca invataturile lui au depasit nivelul stiintific asteptat de la un profesor si au ajuns la nivel spiritual. Nu-i putin lucru. Si-nca nu intru in miez.
Adrian Nuta a scris multe carti de psihologie aplicata, care de care mai amuzante, ironice, cinice si de-a dreptul dureroase. Cam ca realitatea asa. Astazi am aflat ca in afara de editura S.P.E.R. (Societatea de Psihoterapie Experientiala) care i-a publicat pana acum textele, acum e implicat intr-un nou proiect, care pe mine ma bucura tare tare(s-a lasat cu chiuituri prin casa). Iata despre ce e vorba: Invataturile iubirii. Nu am apucat sa mi-o insusesc, dar o recomand in alb, cu incredere multa si cu speranta indreptata catre aceia ce o vor citi. Me included.
Bulgarian mayor
L-ati vota pe nenea asta? Pacat ca nu-l avem.
Semnal de alarma
Iar sunt in faza in care impart lucruri care nu-mi apartin. Dar ma gandesc la fondul lor, acela de a transmite. Asa ca sper ca aveti ochii deschisi si mintea agila, voi ce traiti in realitate si voi ce traiti intr-un ecran plat, pentru a vedea: aici.
Recomandare urgenta!!
Se cheama “The boat that rocked”. Brilliant and full of brits. M-a scos din sosete filmul asta dupa indelungate luni de apatie cinematografica.
Imi place sa cred ca fiecare dintre noi are a rock boat. Vant din pupa si receptie buna sa aveti!
Neintamplator. Si stiu ca-s toate bune acolo. Si aici.
Despre noi si despre fiecare in parte…
Am chef sa dezbat o situatie pe care o intalnesc de cand ma stiu si niciodata nu mi s-a parut corecta sau macar decenta. Acea expresie “stiu cum e, stiu prin ce treci, si eu…”. Din punctul meu de vedere, acesta e un exemplu tipic de “hai sa intram cu bocancii in sufletul tau”. Aparuta intr-un moment dificil, cand ori ai o problema majora pe cap, ori o pierdere, ori pur si simplu un eveniment care te da nitel cu cracii in sus. In astfel de momente se gasesc oameni care sa spuna cu certitudine ca stiu ce se intampla cu tine, fara a lua in calcul ca tu esti cu totul alt om, altfel echipat de natura, altfel configurat emotional si nu in ultimul timp cu o cu totul altfel de experienta. Pentru ca experientele noastre nu sunt niciodata identice. Si nici efectele lor. Si ar fi bine sa invatam asta. Iata ca nuu, nu putem sti niciodata cu exactitate ce simte celalalt. Oricata anxietate ne-ar produce acest lucru, e simplu, e vorba de alta persoana si de granitele ei emotionale. Putem fi doar destul de egoisti incat sa ne vedem propriile emotii in celalalt si sa nu le recunoastem ca fiind de fapt ale noastre. Sau putem face ceva total diferit: sa ne folosim empatia pentru a incerca sa ne imaginam care e suferinta acelui om, proprie si filtrata prin ale sale viscere, nu ale noastre, nu ale manualelor de psihologie, ci doar ale lui. Si cu siguranta putem sa ne centram si pe ce anume stim despre noi, sa stim ce simtim si prin ce trecem cat mai mult posibil.
Recunosc ca o mai comit si eu…ca mai rostesc asemenea cuvinte neghioabe. Dar m-am lecuit in a le crede.
