De curand am descoperit ca gatitul nu e chiar imposibil. Asa ca am inceput sa cumpar cartile lui Jamie Oliver si sa le studiez cu indarjire. In una din aceste carti am gasit o reteta pt pui la cuptor. Mister Jamie zice ca e cel mai bun pui la cuptor, eu il cred…a iesit bun, nu excelent pt ca am folosit si ierburi uscate dar i-am vazut potentialul. Eu am facut si cartofi la cuptor caci puiul gol e ca rosia fara sare.
Mai jos ingredientele pozate:
E nevoie de un pui…eu am avut unul de tara (being a small town girl has it’s benefits), the usual, sare piper, tava pt cuptor, ulei (cica de masline eu n-am avut asa ca am folosit de floarea soarelui) si ierburi proaspete: busuioc (ciuciu busuioc proaspat, m-am descurcat cu unul la plic), patrunjel (de-asta am gasit) si maghiran pe care nu l-am gasit in nicio forma asa ca n-am pus. Astea se toaca maruntel si se baga sub pielea de pe piept…trebuie tras cu atentie de piele ca sa nu se rupa. Dupa indesarea pieptului ar trebui sa vina insesarea puiului propriu-zisa cu o lamaie taiata in jumatate…pe care eu n-am pus-o din motive de intoleranta la lamaie a partenerului de pat si masa…cateva foi de dafin si cateva ramurele de rozmarin de care binenteles ca n-am gasit.
Am pus nitel ulei in tava preincalzita, am asezat puiul pe piept si l-am bagat in cuptorul preincalzit, l-am lasat 5 min, am intors tava, l-am mai lasat 5 minute dupa care l-am intors pe spate, moment care a insemnat si introducerea cartoafelor patratoase in tava. Il mai lasati o ora si e gata.
Bun, fraged si crocant.
Imi cer scuze pt pozitia indecenta a cracilor puiului dar n-a vrut sa stea legat cu ata nici mort…la propriu.
Astazi cochetez cu ideea unor gogosi…we will see;;)
Am aflat o lectie foarte importanta. daca mananci doar o felie de cozonac si o para iar la 6 te apuci de baut, cel mai probabil te vei imprieteni cu wc-ul si apoi vei esua like the dumbass that u are pe canapea dormind, missing all the fun and food
titlul se refera si la faptul ca n-am mai scris de un milion de ani virtuali si la faptul ca nu sunt capabila sa spun nimic interesant. all in all sunt bine, doar ca probabil 3 sferturi din creierul meu hiberneaza de vreo 2-3 luni incoace. cand o sa am ceva interesant (macar pentru mine daca nu pentru altcineva) de spus, o sa scriu…pana atunci ramaneti cu bine si va doresc sa fiti mai creativi decat mine…n-ar trebui sa fie greu.
Trebuie sa va spun. N-are rost sa incercati sa cautati, eu le-am mancat. Cum adica ce? Cele mai bune corcoduse, gutui, nuci verzi, struguri albi si prune. S-a intamplat mai demult, n-am stiut ca o sa dispara de tot intr-o zi. Corcodusul v-ar fi intampinat si pe voi, in stanga potecii la trei pasi dupa poarta. Poate daca l-ati fi prins in zilele lui pline de fructe, chiar v-ati fi lovit din greseala de una din ramurile incarcate. Stiu sigur ca el facea cele mai bune corcosude din lume. Dulci, zemoase si mari aproape ca niste caise, mai mici ce-i drept. Gutuiul era tot in stanga, ceva mai jos pe poteca dar era mult mai inalt si mult mai dichisit. El, spre deosebire de corcodusul simpatic, nu voia sa faca fructe mereu. Si chiar cand facea, numarul lor nu depasea numarul degetelor mele de la maini si picioare, asa ca avea nevoie de ingrijiri speciale. Il udam la radacina, ii puneam pietricele langa trunchi pentru ca, s-ar parea, ar trebui sa ajute la ceva. Nu cred ca i-a convenit pentru ca s-a uscat cat eram eu inca de-o schioapa. Insa de-i tin inca minte fructele, sigur erau cele mai bune din soiul lor. Cu nucul si prunul e ceva mai complicat. Ar fi trebuit sa mergeti pana la casa, sa o cunoasteti pe mamaia, sa se asigure ca sunteti oameni buni si sa va invite in spatele casei la vie si semi-livada. Ii zic eu semi-livada pentru ca mi se parea imensa, de fapt erau doar vreo 5 copaci de diverse soiuri, cam cati erau si in fata casei. Strugurii albi ii tin minte, insa nu foarte bine, pentru ca rareori ma puteam abtine sa nu-i mananc cat erau inca verzi. Dar si daca asteptam….nici de vin n-aveai nevoie, te imbatai direct de la aroma lor. Nucul era cel mai mare copac din curte si facea cea mai racoroasa umbra, chiar periculoasa daca stateai prea mult sub ea. Era prietenos caci negreala de pe maini de la curatatul nucilor verzi disparea muuult mai repede decat cea de la oricare alt nuc. Iar miezul alb si dulceag era recompensa perfecta. Prunul, sa fiu sincera, era cam banal. Corcodusul era carismatic, gutuiul distins, via era creata si vesela iar nucul avea ceva paternal…insa prunul, de n-ar fi avut fructe, nu stiu daca as fi interactionat cu el prea mult. Era si amplasat dupa un rand de urzica si facea drumul pana la el plin de neplaceri usturatoare. Dar si cand ajungeam stateam sub el cu orele pana mai-mai sa explodez de la atatea prune dulci si tari.
De-as fi stiut ca toate or sa dispara…cred c-as fi fost trista de-atunci.
Dupa ce am ascultat Don’t let your dreams fall asleep de un catralion de ori (nu, nu m-am saturat inca de el) intamplator am dat peste acest filmulet dragut care merita impartasit. N-am idee cine e domnisoara sau prietenii ei cantareti din tren dar de-as face parte dintr-un grup de prieteni talentati intr-ale muzicii (tu, Cata, esti exceptia) tare mi-ar placea sa facem si noi ca ei. Dar nu duc lipsa, avem noi alte talente nenumarate si nemaintalnite:)
Ma..nu stiu cum sunteti voi..dar eu dupa lansarea Luna Amara de aseara, sunt tare fericita. Piesele suna foarte bine, concertul a fost foarte foarte fain si am plecat de-acolo semi-plutind si zau ca n-am baut decat o bere deci clar muzica a fost “de vina”. Daca nu aveti deja albumul, cumparati-l. Merita
momentan n-am despre ce…sau fie, ar fi chestii faine dar sunt prea indobitocita de munca pentru a ma putea concentra pe ele. O sa-mi revin.
p.s. chiar m-am lasat de data asta…am deja 2 zile pline si nici o urma de pofta.
