Nimeni nu ne crede daca sarutam
pasarea din zbor, iarba înverzind.
Noi suntem un fel de martori
ai adolescentei ruginind.
Nimeni nu ne spune: bea, flamândule!
Nimeni nu ne spune: însetatule!
Curge primavara pe sub fluturi,
visator podeaua curge pe sub tine, patule!
Lasa-te pe somnul meu, tu vis frumos,
cade-mi tu în gura mea uscata
rosie cireasa dintr-un chiparos,
zâna inventata!
Nichita Stanescu.
Deci 21, nu?
Trebuie sa va spun. N-are rost sa incercati sa cautati, eu le-am mancat. Cum adica ce? Cele mai bune corcoduse, gutui, nuci verzi, struguri albi si prune. S-a intamplat mai demult, n-am stiut ca o sa dispara de tot intr-o zi. Corcodusul v-ar fi intampinat si pe voi, in stanga potecii la trei pasi dupa poarta. Poate daca l-ati fi prins in zilele lui pline de fructe, chiar v-ati fi lovit din greseala de una din ramurile incarcate. Stiu sigur ca el facea cele mai bune corcosude din lume. Dulci, zemoase si mari aproape ca niste caise, mai mici ce-i drept. Gutuiul era tot in stanga, ceva mai jos pe poteca dar era mult mai inalt si mult mai dichisit. El, spre deosebire de corcodusul simpatic, nu voia sa faca fructe mereu. Si chiar cand facea, numarul lor nu depasea numarul degetelor mele de la maini si picioare, asa ca avea nevoie de ingrijiri speciale. Il udam la radacina, ii puneam pietricele langa trunchi pentru ca, s-ar parea, ar trebui sa ajute la ceva. Nu cred ca i-a convenit pentru ca s-a uscat cat eram eu inca de-o schioapa. Insa de-i tin inca minte fructele, sigur erau cele mai bune din soiul lor. Cu nucul si prunul e ceva mai complicat. Ar fi trebuit sa mergeti pana la casa, sa o cunoasteti pe mamaia, sa se asigure ca sunteti oameni buni si sa va invite in spatele casei la vie si semi-livada. Ii zic eu semi-livada pentru ca mi se parea imensa, de fapt erau doar vreo 5 copaci de diverse soiuri, cam cati erau si in fata casei. Strugurii albi ii tin minte, insa nu foarte bine, pentru ca rareori ma puteam abtine sa nu-i mananc cat erau inca verzi. Dar si daca asteptam….nici de vin n-aveai nevoie, te imbatai direct de la aroma lor. Nucul era cel mai mare copac din curte si facea cea mai racoroasa umbra, chiar periculoasa daca stateai prea mult sub ea. Era prietenos caci negreala de pe maini de la curatatul nucilor verzi disparea muuult mai repede decat cea de la oricare alt nuc. Iar miezul alb si dulceag era recompensa perfecta. Prunul, sa fiu sincera, era cam banal. Corcodusul era carismatic, gutuiul distins, via era creata si vesela iar nucul avea ceva paternal…insa prunul, de n-ar fi avut fructe, nu stiu daca as fi interactionat cu el prea mult. Era si amplasat dupa un rand de urzica si facea drumul pana la el plin de neplaceri usturatoare. Dar si cand ajungeam stateam sub el cu orele pana mai-mai sa explodez de la atatea prune dulci si tari.
De-as fi stiut ca toate or sa dispara…cred c-as fi fost trista de-atunci.
Am vazut ca numai in pagina curenta am vreo 5 lepse…cred ca pe viitor n-o sa le mai fac, sau o sa fac o sectiune speciala pentru ele ca nu mai merge asa.
In alta ordine de idei, ieri seara, indreptandu-ma de la munca spre statia minunatului 226 care ma duce acasa, am patit o treaba interesanta. Mergand cu al meu cap in nori in semi-intuneric, vad un copac maaare si frumos, inmugurit tot si pe alocuri cu niste mici floricele…si merg si ma uit la el si ma minunez ca a venit primavara cu adevarat…si de minunata ce eram imi scapa piciorul intr-o denivelare a trotuarului. Au! Eh, totusi nu “au” grav, ma plang eu ca-s fata, totusi sa ma mai minunez putin, avand in vedere ca am ajuns si in dreptul unui felinar si ma pot minuna pe lumina. Sau nu. De ce? Pentru ca mugurii si floricelele erau, ca de obicei, doar in capul meu…pe lumina am vazut clar ca-s doar frunze mici si uscate, adunate in grupulete. Spring is mocking me…
*titlul n-are nici o legatura cu nimic…doar mi s-a facut dor de niste poezie. De Nichita.
Am avut un weekend foarte fain si cum eu ma bucur, simt nevoia sa impartasesc.
Vineri munca toata ziua dar situatia s-a remediat repede seara cand m-am intalnit cu Lorelei sa mergem in cautare de lucruri frumoase. Si-am colindat noi Diverta si Carturestiul si un magazin micut cu vanzatoare cam grumpy dar muuuulte cd-uri faine. Si-am mers prin ploaie/ninsoare, eu vreau sa fie ploaie ca e mai apropiata de primavara, si-am injurat la unison cizmele buclucase care ataca oameni inocenti cand vor sa faca lucruri bune si-am stat la o bere fara nicotina si la discutii care-mi sunt tare dragi.
Sambata de dimineata m-am pus pe treaba si-am rezolvat niste chestii foarte interesante cum ar fi platitul chiriei si facut curat. Abia seara a venit partea faina but it was worth the wait. Mi-am adus aminte de ce anii de liceu sunt asa de faini si de ce-mi pare rau ca i missed out on certain stuff. Am zbantuit de inca ma dor oasele si muschii si ficatul(da, sunt bunica, nici mie nu-mi convine), am cunoscut oameni foarte faini si m-am simtit bine alaturi de cei care-mi erau deja apropiati. Am primit Toblerone cu care inca ma indulcesc si a picat la fix, fiind my favourite de cand am gustat-o prima oara.
Azi am vazut in sfarsit The Reader care m-a lasat fara cuvinte si mi-a adus aminte din nou de ce o iubesc pe Kate Winslet, si-am dormitat si m-am vaitat ca o mica leguma ce ocazional sunt. Am ascultat nitel Luna Amara si tare as vrea un concert la care sa am si bani sa ajung, ca mi s-a facut un dor crunt.
Mai vreau!
ce caut eu in viata mea?
cum sunt la tecuci si mai nou am televizor in camera ma uit la tot felul de chestii.
in aceasta minunata seara m-am uitat la click . am bocit ca o toanta…poate ca asta nu e atat de ingrijorator.
faptul ca e cel putin a 2a oara cand vad filmul si inca am aceasta reactie necontrolata e cel putin ciudat.
in ce ma transform? beast by day and weeper by night?
gettin’ weird man…if i were a junkie i’d say it was about time i stopped doin’ stuff…but i’m not a junkie…cearcanele mele sunt genetice, i’m tellin’ you.
sper ca sunteti toti exact unde va doriti sa fiti, alaturi de cei dragi
eu am primit un cadou frumos de la mosul. a fost difuzat unul din filmele mele preferate. the eternal sunshine of the spotless mind
mi-a lasat o stare foarte faina, usor nostalgica dupa lucruri inca netraite, ca de obicei (da, stiu ca e ciudat sau pueril..o simt, asta e). am facut rost si de coloana sonora…cadou de craciun de la o prietena care a urmarit filmul in acelasi timp cu mine, la vreo 80 de km distanta.
nu, n-am nimic in comun cu spiritul craciunului..dar oare conteaza?
pentru mine procesul citirii unei carti e un lucru destul de intim. normal ca depinde si de carte dar daca e una din cele care ma prind si in care pot sa empatizez cu personajele, incep intr-un fel sa consider ca face parte din mine.
majoritatea cartilor pe care le citesc sunt imprumutate dat fiind faptul ca nu imi raman prea des bani ca sa-mi cumpar tot ce-as vrea. se intampla uneori ca printre pagini sa mai gasesc un rand sau paragraf subliniat, o floare pusa la presat sau alte mici lucruri pe care le fac si eu cu propriile carti. le percep ca fiind o amintire pe care posesorul cartii o are cu un anumit aspect prins intre filele cartii sau o amintire proprie pe care a regasit-o in carte.
cand descopar aceste mici amintiri din carti care nu-mi apartin am un sentiment de vinovatie…ca si cum as da buzna peste doi prieteni care-si impartasesc secretele de-o viata unul altuia
(din categoria posturilor fara cap si fara coada, proaspat inaugurata)