a doua leapsa vine de la Cioyka…s-ar parea ca ne lepsuim intr-o veselie dar nu pot sa ma plang pt ca e una destul de faina. trebuie sa enumar trei sau mai multe senzatii lipite cu alte senzatii, de alta natura (sinestezie). de obicei la mine mirosul e asociat senzatiilor, la fel si muzica. nu pot sa stiu cu siguranta care sunt amintiri conditionate si care reactii spontane dar here goes:
1. cand sunt foarte fericita de simt ca un strop de fericire-n plus m-ar face sa explodez, mereu simt ca sunt portocalie pe dinauntru si vreo 2 metri in jurul meu. eu si bula mea portocalie de fericire
2. anumite melodii imi dau impresia ca e vara, desi am cinci randuri de haine pe mine. e atat de puternica senzatia incat simt razele soarelui pe fata. it’s quite a nice feeling actually
3. frigul e gri..dar asta e destul de evident si des intalnit asa ca nu stiu daca se pune
momentan s-ar parea ca nu pot sa-mi amintesc mai multe. poate o sa editez postul candva in viitor.
dau leapsa mai departe lui Myke, lui Dan si lui Omu.
am primit o leapsa de la Myke, pornita de Dragos Bucurenci. ce as face daca nu mi-ar fi frica?
daca nu mi-ar fi fost frica mi-as fi luat “liber” un an dupa clasa a 12a si-as fi plecat prin lume, sa vizitez, sa muncesc, sa fac voluntariat, in principiu sa vad what’s out there si sa ma gandesc mai bine la locul meu in lume.
in ultima vreme, cam de vreo 3 zile mai exact, mi-a revenit in mod miraculos pofta de filme si avand putin timp liber azi am vazut revolutionary road.
un film despre conformismul anilor ‘50 in america si despre doi oameni prinsi intr-o casnicie din anumite motive care uneori le sunt neclare pana si lor. filmul e bazat pe prima carte a lui richard yates, carte pe care n-am citit-o dar vazand filmul, mi-a starnit curiozitatea. in rolurile principale joaca kate winslet si leonardo dicaprio, al doilea film in care joaca impreuna ca si cuplu. mi-a placut foarte mult felul in care au jucat si am observat o mare diferenta intre felul in care erau ca actori in titanic si felul in care au jucat in revolutionary road..probabil faptul ca s-au mai “copt” ii ajuta sa intre in pielea personajului mai usor, habar n-am..cert e ca mi-a placut mult. rolul fiului instabil psihic al lui helen givings ( kathy bates) e facut fooooarte bine de michael shannon iar replicile lui sunt geniale…as mai spune destule despre film dar mai degraba il recomand:)
sper sa-l vedeti si sa va placa la fel de mult cum mi-a placut si mie
trailer-ul:
lista de filme in asteptare continua..sper sa apuc sa scriu si de ele
am fost intr-o mica excursie cu o parte din trupa netjunkie si cativa alti prieteni ne-netjunky-isti in budapesta. aveam deja cateva asteptari formate dat fiind faptul ca am mai trecut prin ungaria si mi-a mai povestit si tata cate ceva. in ciuda faptului ca drumul cu trenul la dus a fost oribil, timpul petrecut efectiv acolo a fost foarte fain…sunt prea multe diferente intre ei si noi ca sa mai aiba vreun rost sa le enumar aici, cert e ca mai avem destul pana sa ajungem ca ei.
ne-am plimbat ca niste turisti adevarati, facand poze si consultand harta, vanand lucrurile worth seeing…si ar fi multe..mult prea multe ca sa le poti cuprinde doar in 5 zile…am facut si cumparaturi ca doar na…am prins perioada reducerilor si aveau ditamai h&m-ul, nu era sa pierdem noi tocmai asta:).
ne formasem deja cateva locuri faine in care mancam gulas, clatite cu sos tartar (papilele mele gustative inca ii duc dorul) si stateam la un pahar de vin fiert/carafa de mojito/you name it, we drank it, cu oameni simpatici si cu mult bun simt…ce sa mai, ne simteam ca acasa.
dar ne-am intors…ne asteptau aici lucruri importante..munca, sesiuni, ingramadit in ratb si tot ce face bucurestiul capitala minunata pe care o stim cu totii.
imi doresc sa merg din nou…preferabil vara, asa cum spunea si lorelei pentru ca sunt multe parcuri prea frumoase in poze ca sa nu te bucuri de ele in real life.
nu inteleg cum de diversii artisi striga hello budapest in loc de bucharest…sunt atatea diferente..poate o fi doar wishful thinking din partea lor (da, regret ca spun asta dar momentan nu suntem foarte departe de oamenii pesterilor comparativ cu altii dar doar pentru ca imi doresc eu ca lucrurile sa se schimbe nu inseamna ca asta o sa se si intample)
cum sunt la tecuci si mai nou am televizor in camera ma uit la tot felul de chestii.
in aceasta minunata seara m-am uitat la click . am bocit ca o toanta…poate ca asta nu e atat de ingrijorator.
faptul ca e cel putin a 2a oara cand vad filmul si inca am aceasta reactie necontrolata e cel putin ciudat.
in ce ma transform? beast by day and weeper by night?
gettin’ weird man…if i were a junkie i’d say it was about time i stopped doin’ stuff…but i’m not a junkie…cearcanele mele sunt genetice, i’m tellin’ you.
mi-a lasat o stare foarte faina, usor nostalgica dupa lucruri inca netraite, ca de obicei (da, stiu ca e ciudat sau pueril..o simt, asta e). am facut rost si de coloana sonora…cadou de craciun de la o prietena care a urmarit filmul in acelasi timp cu mine, la vreo 80 de km distanta.
nu, n-am nimic in comun cu spiritul craciunului..dar oare conteaza?
am apasat pe add new post cam pe la ora 12. acum e ora 15:19. am scris ceva, am sters tot, am mai lasat un rand, am mai mancat ceva, am mai facut niste cercei, am mai impletit putin la fularul care ma uraste si nu vrea sa arate asa cum as vrea eu, m-am mai jucat cu pisica, m-am mai siroposit la un film jumate, am mai butonat televizorul si acum incerc din nou.
vacanta is good to me. am un meniu foarte vast, bomboane de ciocolata si portocale. m-am tuns, mi-am cumparat diverse agrafe si chestii pt par pe care probabil nu le voi folosi niciodata dar hey, where would the christmas spirit be without shopping?
si in alta ordine de idei ma cert…ca doar de ce sa nu ma cert daca tot e craciunul?
urasc din tot sufletul inchiderea de an. trebuie sa trimiti tot felul de faxuri, toata lumea are cate ceva ce nu suporta amanare…iar eu sunt doar una:|
vino vacanta si lasa-ma sa dorm…
pentru mine procesul citirii unei carti e un lucru destul de intim. normal ca depinde si de carte dar daca e una din cele care ma prind si in care pot sa empatizez cu personajele, incep intr-un fel sa consider ca face parte din mine.
majoritatea cartilor pe care le citesc sunt imprumutate dat fiind faptul ca nu imi raman prea des bani ca sa-mi cumpar tot ce-as vrea. se intampla uneori ca printre pagini sa mai gasesc un rand sau paragraf subliniat, o floare pusa la presat sau alte mici lucruri pe care le fac si eu cu propriile carti. le percep ca fiind o amintire pe care posesorul cartii o are cu un anumit aspect prins intre filele cartii sau o amintire proprie pe care a regasit-o in carte.
cand descopar aceste mici amintiri din carti care nu-mi apartin am un sentiment de vinovatie…ca si cum as da buzna peste doi prieteni care-si impartasesc secretele de-o viata unul altuia
(din categoria posturilor fara cap si fara coada, proaspat inaugurata)